Nimic nu poate fi mai misterios, mirific și palpitant decât dibuirea locului în care peștele iernează. Ademenirea lui cu un arsenal specific, fie el viu, fie metalic sau de orice altă natură, întrece de multe ori încântarea drilurilor obișnuite pe ape deschise, fără gheață.
Pentru unii un pretext de rom fierbinte, pentru alții eterna evadare casnică, pescuitul la copcă rămâne un stil de pescuit îmbrățișat de mulți dintre împătimiții autohtoni.
Biban pescuit la copcă cu ajutorul dandinetei
Ține, nu ține? Asta-i întrebarea!
Înainte de a ne avânta pe gheață, trebuie să știm, bineînțeles, dacă ne ține. Citisem, bunăoară, că americanii și canadienii se ghidează după un tabel bine definit atunci când pornesc la pescuit la copcă: dacă are 8 centimetri, pot pescui trei inși fără probleme pe o suprafață de 5 metri pătrați, dacă are 15 centimetri, nu e o problemă de susținere a 10 împătimiți pe aceeași suprafață.
La mai mult de 20 de centimetri, deja greutățile pe care gheața le poate susține se calculează în tonaje, și intratul pe gheață cu mașina, tractorul sau camionul nu mai pune probleme. Și cum nu e cazul să ne aventurăm chiar motorizați pe apă, rămânem la primele cifre, care privesc mai degrabă condițiile climaterice autohtone.
Tehnici de supravieţuire
Cele mai periculoase conjuncturi apar atunci când stratul de gheață din apropierea malului devine mai subțire decât cel de pe mijlocul apei. Am trăit situații, nu de puține ori, când gheața, chiar groasă pe mijlocul lacului, lipsea ori era extrem de subțire la mal. Ne poate salva în acest caz o scândură banală (care de cele mai multe ori lipsește) sau, mai ușor, o zonă umbrită în care razele soarelui nu ajung în timpul zilei.
Dacă totuși poposim fără voie în apa rece, două lucruri sunt de reținut: cel mai indicat este acela de a apuca marginea stratului de gheață și strigătele după ajutor. Orice mișcare bruscă nu face decât să elimine căldura corpului, care oricum este în scădere, pe măsură ce apa pătrunde îmbăcămintea. Astfel, dacă rămânem nemișcați în apă, chemând după ajutor, avem între 60 și 80 de minute de supraviețuit, în funcție de tăria organismului.
Dacă încercăm cu orice preț să ne salvăm și nu suntem ajutați, ar trebui s-o facem într-un timp cât mai scurt, pentru că ne rămân cu aproximare 20 de minute de trăit. După aceste minute fatidice, membrele superioare și inferioare amorțesc, iar hipotermia își intră în drepturi. (pentru mai multe sfaturi referitoare la pescuitul la copcă vezi şi articolul Ghid de supravieţuire pentru pescuit la copcă)
Transpiraţia, cel mai mare dușman pe gheață
Înainte de a diseca arsenalul de perforat gheața, cel mai important lucru pe care îl urmez la orice partidă de pescuit la copcă este felul în care îmi dozez energia pe gheață. Caut să evit întotdeauna un efort suplimentar care ar cauza transpirația. Dacă se întâmplă, partida de pescuit poate fi compromisă, confortul hainelor fiind irelevant, din cauza transpirației reci care provoacă treptat scăderea temperaturii corpului.
Totuși există câțiva ași în mânecă pentru evitarea acestor situații. Pescarii de muscă sunt aceia pentru care s-au proiectat costumele antitranspirație. Acestea sunt realizate în proporție de 100% din lycra, material care nu absoarbe umezeala cauzată de corp, după un efort îndelungat.
Deasupra acestor costume, realizate în general din două piese (bluză cu mâneci lungi și pantaloni, ambele tip strech, lipite pe corp), muscarii folosesc costumele din materiale cu micropori conici de evacuare a căldurii. Nu e cazul echipamentului de copcă, mai ales că vorbim de temperaturi scăzute, de cele mai multe ori sub limita înghețului, dar costumul din lycra rămâne indispensabil pentru confort sporit.
Avantajul frezei de perforat gheaţa este incontestabil
Rangă, topor, dar mai bine freză
Nu puțini sunt aceia care susțin că prețul unei freze este mult prea prohibitiv pentru cele câteva partide de pescuit la copcă pe care le pot face într-un an. Argumentele pentru folosirea unei freze devin însă copleșitoare, confortul fiind acela care menține un pescuit de plăcere, așa cum majoritatea îl percep. Dacă la canadieni căsuțele încălzite chiar pe gheață sunt un trend, la noi tot mai mulți ajung să înțeleagă cât de util poate deveni chiar și un asemenea instrument, mai ales că vorbim de un pescuit de căutare a peștelui.
Majoritatea modelelor de pe piață permit perforarea stratului de gheață cu o viteză uluitoare: aproximativ 20 de secunde pentru un strat de 20 de centimetri. Durata poate să difere în funcție de diametrul frezei, calitatea materialului din care este realizată, dar și de puterile celui care o folosește. Avantajul însă este incontestabil.
Perforăm și căutăm
Sub gheață, localizarea peștelui nu coincide cu situațiile obișnuite în partidele de pescuit pe apă deschisă. Raza de căutare se limitează numai la cilindrul din dreptul copcii, deci căutarea peștelui înseamnă mai mult decât a pescui în prima copcă pe care o forăm la începutul partidei. Bineînțeles, informațiile pe care le avem despre apa unde pescuim sunt vitale. Dacă știm unde iernează crapii, locul de boiște al șalăului sau zonele cele mai populate de biban, trebuie să ne încercăm norocul.
În privința echipamentului, finețea este cea care primează: fluorocarbonul de diametre mici, supermonofilamentele de vargă iau locul textilului folosit până la îngheț. Lanseta, fie ea specială de pescuit la copcă, fie tronsoanele de vârf ale unei vergi obișnuite, trebuie să înțepe ferm. Mușcăturile devin mult mai sensibile, amorțeala vine odată cu gheața.
Biban de peste 25 de centimetri păcălit la un vobler de pescuit vertical
Năluci verticale
Probabil cea mai notorie nălucă de copcă este dandineta. Ușor de realizat chiar și acasă, prinzătoare atât pentru peștii pașnici, cât și pentru răpitori, dandineta este o nălucă excepțională prin simplul fapt că este rezultatul unei combinații reușite de natural și artificial. Cârligul dandinetei se „armează” cu un buchet de libelule, apetisant chiar și pentru ciprinidele de talie mare.
Totodată, jocul dandinetei trezește interesul răpitorilor din zonă, bibanul la copcă fiind candidatul ideal al acestei năluci, evident, când este jucată în apropierea sa. În ultimele decenii, dar fără să fie o inovație meritorie, producătorii de năluci artificiale, cu predilecție manufacturierii de voblere, au proiectat năluci „verticale” pentru pescuitul la copcă.
Eu am folosit un Chubby Darter, un exemplu elocvent de vobler de copcă, selectiv însă pentru exemplarele mai răsărite. Doar doi bibani prinși în timpul realizării prezentului fotoreportaj au trecut de bariera de 25 de centimetri, ambii fiind capturați cu voblerul din fotografie. Restul, mai mici, dar mai scandalagii, nu au putut rezista jocului halucinant al dandinetei.
Ți-a plăcut articolul? Cu doar un click pe siglele de mai jos îl poți trimite și prietenilor tăi prin E-mail, Facebook sau Twitter.
Printeaza acest articol
Tags: foto pesti, la copca, musca, naluci copca, pescuit copca, pescuit gheata, pescuit iarna, sabin buzatu, sfaturi copca
