Efectul de biban

Pescuitul este ca reumatismul – linge articulaţiile şi muşcă inima. Probabil că ăsta este şi motivul pentru care pescuitul este meteo-dependent. Eu mă uit cu sfinţenie la fetele de la emisiunile meteo şi le ascult prognozele, care pentru mine sună cam aşa: ploaie, frig şi vânt = şalău în gropane, jiguri de nouă grame; ceaţă dimineaţa, soare la prânz = ştiucă la marginea plaurului, oscilantă mare, de 13 grame, pe cădere. Când este anunţat primul îngheţ, lucrurile scapă de sub control şi harta din spatele tipei meteosexy capătă forma unui biban cocoşat, cu dungi cât Carpaţii şi solzii cât norii. Ochi pentru ochi, jig pentru jig

Vădit lucru, când pleci la pescuit şi constaţi că presiunea atmosferică este în scădere, ai un oarecare dubiu. Dacă ziua aleasă pentru marea confruntare cu hachiţele peştilor este cea aducătoare de front rece, cu scăderi ameţitoare de temperatură, atunci îţi mai pui speranţele numai în zei. Orice ai constata însă – şi vă rog să mă trageţi de mânecă dacă greşesc – pleci, căci nimic nu te mai poate opri.

Nervi de toamnă
Eşti în decembrie, o anomalie climatică – sau cine ştie ce influenţe paranormale – transformă începutul de iarnă într-un preludiu chior de primăvară. Apa lacului este deja rece, are şase-şapte grade, nu se simte nici măcar o adiere de vânt, iar soarele dimineţii pâlpâie printre măruntaiele ceţii. Cel mai bun lucru este însă că nu îţi îngheaţă mâna pe lansetă, iar firul multifilament nu stă ţeapăn ca sârma ghimpată. Îţi promiţi ţie şi amicilor de pescuit o zi fabuloasă şi auzi parcă şalăii cum îşi freacă dinţii de pietrişul din praguri în aşteptarea jigurilor.

Dar şalăul este un Caragiale al adâncurilor: simte enorm şi vede monstruos. Nu conteză ce: shad, barcă, ancoră, sonerie de celular sau iarnă. Un an de zile ai găsit şalăii oarecum grupaţi, în funcţie de locurile prielnice ale lacului, de năbădăile dragostei sau de angoasele obleţilor ori roşioarelor. La adâncime sau în apă mică, pe firul apei sau spre maluri. Pentru orice provocare ai un răspuns care se traduce fie în joc săltat şi nervos vs. jig târât cu stopări, ori shad mare vs. unul mic. Mai merge şi şmecheria cu schimbatul de la alb-sidefiu la verde cu glitter holografic sau de la shad la grub. Pentru cazuri de criză ai trusa-minune cu voblere, oscilante, spinnerbait, cicade şi rotative. Dar dacă totul se spulberă ca vălul amăgitor al unei ideologii? Dacă nimic nu mai funcţionează, nici măcar speranţa?
Activ, pasiv, mereu pe invers
Cine ştie mai bine decât românul ce înseamnă tranziţia? Ei bine, acum lacurile sunt într-o perioadă de tranziţie spre iarnă. Şalăii simt în avans chiar şi schimbările lente ale anotimpului, iar schimbările dramatice, instalate rapid, obţin din partea acestora răspunsuri pe măsură. Adaptările de comportament ale peştilor ajung chiar până la încetarea totală şi temporară a hrănirii, însă cine ştie să vadă şi să interpreteze poate devansa aceste neajunsuri pescăreşti. Cu o săptămână sau două înainte instalării frontului rece, vă puteţi confrunta cu apariţi în jig ale şalăilor agăţaţi de burtă, de gât sau de coadă. Pescuiţi sportiv, simţiţi clar în lansetă atacul brutal, uneori chiar repetat, deci nu poate fi vorba despre imoralitate din partea pescarului. Adevărul este că de multe ori şalăii aflaţi înaintea perioadei de inapetenţă au un mod original de a respinge ofertele culinare ale unei prăzi insistente, care persistă în a se oferi pe tavă asistenţei cu ochi translucizi. Şalăul plictisit se aşează peste pradă, o loveşte cu coada sau o împinge cu botul, dar fără s-o muşte. Asta simţim, la asta recţionăm şi asta avem la capătul firului. Acum primim un răspuns la misterul atacurilor dure, energice, din această perioadă, atacuri pe care de multe ori le ratăm. În schimb, atacurile discrete, mai dificile pentru pescar, au un procent mai scăzut de ratări şi aduc la barcă şalăi cu jigul agăţat cinstit în gură. Acest fenomen ar trebui să ne atragă atenţia că şalăul nu este agresiv şi că nu ascuţimea cârligului este sursa nefericirii noastre. Micşoraţi dimensiunea şi dinamica nălucii, deoarece şalăii care încă se hrănesc sunt slab activi.
Unde este bibanul din poveste?
Lucrurile devin chiar mai pricinoase şi – cu cât ne apropiem de marea schimbare, care se lasă inevitabil cu vânt şi ninsoare – şalăii devin din ce în e mai greu de prins. Ei capătă localizări foarte dispersate şi pot fi găsiţi chiar în zone atipice. Este inutil să sperăm repetarea unei capturi în acelaşi loc şi este bine să devenim foarte mobili, schimbând frecvent locul de pescuit.
Pescuitul de tatonare devine elementul principal al strategiilor care ne vor purta la un moment dat spre stuf, spre maluri. Acolo vom avea surpriza să constatăm că stau şalăi capitali, rezidenţi ai gropanelor, daţi probabil afară din casă de soţia băgată până peste cap în prepararea murăturilor de iarnă. Acum este momentul favorabil să exersăm tehnici medium-light în colţii şalăilor de trei-patru kilograme cu sindrom depresiv.
Dar nu acesta este punctul culminant al zilei noastre de pescuit pre-hibernal. Pliat aproximativ pe aceleaşi tehnici şi echipament, bibanul mare apare din neantul bălţii. Mai ales pe lacurile pe care le frecventaţi des în restul anului, întâlnirea cu acest luptător de Sumo are o doză mare de insolit. Aproape că uitaţi de şalăii cu dinţi de ciobănesc mioritic în călduri şi o daţi cu frenezie pe vărgaţi. Aceştia, aidoma pescarului, au înebunit. Vin în gaşcă, bine crescuţi şi cu paltonul pe ei. Vă sfătuiesc să rămâneţi pe strada soft plastic, cu toate că nu ar fi rău să pescuiţi ceva mai specific. Viermii de trei centimetri, corp alb-coadă roşie, sau cei verzi cu glitter, ori cei fire-tiger devin arme letale în mâinile pescarului cu imaginaţie.

Bibanul oglindă
Să nu credeţi că prezenţa bibanilor lângă tulpinile stufului este o regulă bătută în cuie de cazarmă. Bibanul trecut prin viaţă şi prin plase are obiceiuri variate şi se poate retrage în orice cotlon în care peştii-pradă mai demonstrează că au chef de viaţă. Fenomenul capătă specificitate mai ales când schimbarea vremii este prea evidentă pentru a fi ignorată de pescar. Este deja amiază şi peticul de primăvară rătăcită de dimineaţă prin luna cadourilor s-a dovedit o himeră. Lapoviţa şi vântul muşcă din oglinda lacului. Este frig dar simţi o căldură interioară care îţi dă ghes să mergi până la capăt.

Eşti în barcă, pe mijlocul lacului şi nu poţi renunţa atunci când ecoul luptei cu bibanii încă nu s-a stins în grafitul lansetei. Treci pe un jig mai greu şi ajungi în zonele care îţi aduc patru metri de apă sub barcă. Cum ajungi în gropan cu năluca, ai atac, ratezi, lansezi şi aştepţi ca jigul să ajungă din nou în zona de conflict. Atacul revine şi înţepi în plin, dar ceea ce îţi ia fir nebuneşte de pe tamburul mulinetei nu poate fi decât un biban de pe vremea mamuţilor. Ca să nu vă dau palpitaţii, scurtez istorisirea şi vă spun că fosila vie este de fapt un crap tânăr, de vreo şapte kilograme, care vă salută cu jigul înfipt bibăneşte în gură. În acelaşi gropan, jigul mai face să saliveze flămând un caras de aproape un kilogram şi încă un crap de patru-cinci kilograme. Cu lapoviţa în cârcă, ciprinidele capătă apucături predatoriale şi constată că proteinele din silicon sunt mai hrănitoare decât cele din boiliesuri. Chestie de gust.
Cauză şi efect
La vreme de restrişte, crapii se adună în locurile adânci şi se pregătesc pentru o viaţă plictisitoare, cu pod de gheaţă deasupra capetelor. La finalul tranziţiei spre paternul hivernal, crapii se hrănesc pentru a compensa cura de slăbire din anotimpul rece care va urma. Destinul jigurilor face ca acestea să devină eficiente şi în cazul crapului, mai ales când pescuiţi cu năluci suple de mici dimensiuni. Muşcătura ciprinidului nu este dură, firul se întinde progresiv şi – în funcţie de calitatea echipamentului – puteţi simţi şi uşoare vibraţii. Tehnica folosită este aproape aceeaşi cu cea de la biban, poate ceva mai lentă, cu târâri în substrat, stopări şi uşoare pompaje. Orice altceva se numeşte japcă.
În materie de luptă, kilogram pentru kilogram, solz pentru solz, crapul de baltă rivalizează cu bibanul. Cum bibanul rar trece de kilogram, înţelegeţi de ce astfel de zile, cu distrugătoare mustăcioase trecute de 15 kilograme, pot fi elixirul pescarului de spinning. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat în cazul în care crapul ar fi avut dinţi şi dungi...