Pescuit la stationar cu hrana de pisici. Pisi, pisi, crapule!

In pescuitul stationar v-a trecut prin minte, vreodată, că hrana pentru pisici care se vinde la conservă prin magazine poate fi şi o excelentă momeală pentru crap? Nu? Nici mie, până când am aflat pontul din presa britanică de pescuit. Pisicuţelor, începând de azi vă luăm cărniţa de la nas. O să dăm cu ea la peşte, n-aveţi decât să vă zburliţi, treceţi pe şoricei dacă vi se face foame, pa! Pofta muţilor la masa miorlăitelor

În Marea Britanie, pescuitul cu carne pentru pisici (căreia îi vom spune şi catmeat – citeşte „catmit”) este o găselniţă a pescarilor de carpodrom. Adică a pescarilor atraşi constant de confortul amenajărilor comerciale garnisite cu crapi. Bob Nudd este unul dintre ei. Nu el e autorul găselniţei, ci doar unul dintre fanii ei. Faptul că are patru titluri mondiale de staţionar, obţinute în condiţii radical diferite de cele din carpodromuri, nu îl împiedică să fie un pasionat frecventator al acestora. Bob Nudd: „Crapii adoră carnea pentru pisici, nu e nici o îndoială. Cu cât vremea se încălzeşte mai tare, cu atât ei sunt mai atraşi de această moale şi mirositoare trufanda.” E drept că acum, în noiembrie, vremea mai mult se răceşte decât se încălzeşte, însă voi şi de asta ne citiţi: ca să aflaţi iarna ce să faceţi vara.
Secretele cărniţei
Nu orice produs este bun pentru pescuit. Problema nu stă în calităţile atractive ale diverselor variante din comerţ, ci în consistenţă: cu cât bucăţelele de carne sunt mai tari, cu atât ele stau mai bine pe cârlig. Englezii folosesc un produs numit comercial Koshida. Din ceea ce se găseşte la noi, am încercat Kitekat, Whiskas şi Darling. Darling e cel mai consistent şi stă cel mai bine pe cârlig. Kitekat e ceva mai moale şi perfect pentru crapi mofturoşi. Whiskas e cam moale pentru cârlig, dar perfect pentru nădire. În oricare dintre opţiuni, tehnica de pescuit e cea rubeziană, singura care permite plasarea în vad a delicatei momeli, fără să cadă de pe cârlig.
Locul experimentului
Amenajarea de la Berini, judeţul Timiş, ar trebui inclusă în Programul naţional de cercetare. Aici am făcut, cu succes, şi experienţa cu pelete, despre care v-am scris în vară. Îi urmează, acum, aceasta, cu catmeat, ceea ce face să încep să mă simt ca Einstein, să-nverzesc dacă vă mint. Pentru cine s-a născut mai târziu şi n-a apucat numerele din vară, spun că amenajarea de la Berini e locul ideal pentru asemenea încercări: are ciortan şi crap de toate mărimile, laolaltă cu un hartalion de caraşi cât degetul. Evident, hartalionul îţi face viaţa amară, dar noi nu pentru el ne-am dus acolo, ci pentru Jackie Chan şi prietenii lui, pentru halterofilul Crăpcea şi boxierul Ciortovici. Când? Dimineaţa pe răcoare. Canci. Nu mă trezesc aşa devreme. Într-o zi din septembrie 2005, între ora 12.30, când am început nădirea, şi ora 19, când m-au dat afară pisicile de pe baltă, ca să dea drumul la apă şi să mănânce peşti, că miroseau a cărniţă pentru pisici.

Cum mă dusei
Nu mă dusei de unul singur, că nu mă fugări Poliţia, ci mă dusei cu Cosmin, de-l mai văzurăţi în vară prin revistă. El veni cu mine, eu mă dusei cu el şi amândoi plecarăm împreună, cam aşa se potriviră lucrurile.
Deci
Deci, cum spuneam, plecarăm împreună, ceea ce făcu să sosim împreună, uite-aşa, sosirăm împreună. Bun. Ideea era să pescuim diferit şi am respectat-o. Cosmin a nădit cu pelete, iar pe cârlig a avut când pastă de pelete, când porumb. Din păcate, ziua s-a nimerit cu ghinion. Din cauze pe care numai el le ştia, crapul nu prea punea gura. În stânga noastră a fost un echipaj (un domn şi-o doamnă) care a prins doar un peşte: un ciortan de trei sferturi de kil. În dreapta, un tânăr studios de la Siemens a prins doi peşti, unul de vreo 5-6 kg şi unul de trei sferturi, la grund, la porumb. După reuşita de data trecută, cu şase ciortani în juvelnic şi cu un matahal de 4 kile scăpat după 10 minute de luptă, Cosmin n-a avut azi, din păcate, nici un peşte. Cam rele condiţii pentru încercat o momeală nouă.
Agaţă cărniţa!
Croşeta din arsenalul de pescuit la crap este obligatorie şi pentru scopurile noastre. E la libera voastră alegere cât de mari alegeţi să fie bucăţile de carne. Le puteţi tăia fără probleme cu un cuţit.
Fapte
La furnicarul cărăşesc de acolo, nădirea grea cu făinuri nu are sens. Am dus în vad doar un sfert de kil de nadă Van den Eynde Hi-Pro Carp, combinată cu un sfert de kil de TTX (turtă de germeni de porumb, vândută la kilogram în magazinele de pescuit) şi cu o mână de catmeat. A urmat o nădire regulată de întreţinere, numai cu catmeat, cu cupa rubezianului. De la 12.30 până seara, la 19, am folosit două conserve a 400 g fiecare. La 15.20, deci după aproape trei ore de la debutul nădirii, mi-a intrat primul crap, o „oglindă” estimată la 5-6 kg. După două ore, scap un al doilea, pentru că se dezagaţă în suprafaţă. După trei sferturi de oră, pe la 18.15, mai iau un ciortan de 1 kg. Asta a fost tot. Pot să vă mai spun că, în ultima oră de pescuit, trăsăturile crapilor s-au mai înmulţit, dar nu am reuşit să înţep decât unul. Ceilalţi mi-au luat finuţ carnea de pe cârlig. M-au făcut din gură, cum ar veni. Nici unul din cei trei crapi pe care i-am avut nu a luat momeala decât când a stat nemişcată. Mişcările uşoare de ademenire, care îndeobşte îi stimulează să apuce momeala, i-au lăsat rece, de astă dată.
Cupa de nădire
Pescarii britanici folosesc cu succes cupe fixate chiar pe kiturile cu care pescuiesc. În imagine se vede o cupă mică de nădire, improvizată dintr-un capac de cauciuc. Avantajul cauciucului este că, spre deosebire de plastic, creează o foarte bună fricţiune cu suprafaţa pe care este fixat, iar cupa riscă mai puţin să alunece. Cupa se încarcă nu numai cu bucăţelele de carne, ci şi cu zemurile aferente, care, ajunse în apă, atrag crapii de la distanţă.

Cu ce
Cu o rubeziană de 10 m („sub” care am avut 1 m adâncime), cu elastic Maver de 10, fir Trabucco T-Force de 16 cu strună de 14, cârlige Maruto de 10 (la primul crap) şi de 12 (la ceilalţi), linie de 0,30 g, plumbaj grupat, trenă de 5 cm pe fundul apei. M-aş bucura dacă aş afla că vi s-a părut incredibilă informaţia cu crapul de peste 5 kile, scos cu strună de 0,14 mm. Operaţiunea a durat cam un sfert de oră. Elasticul şi-a făcut datoria: a adus un crap mare şi va mai schimba ceva, sper, în viziunea voastră despre pescuit.
Partea proastă a lucrurilor
Singura problemă a cărnii pentru pisici este că poate fi mărunţită şi devorată uşor de mărunţiş. Am mai folosit-o şi în alte locuri pline de caras sau crap mic şi vă pot spune că şansele de a prinde crap frumos în asemenea condiţii, cu această momeală, sunt considerabil reduse. Dar asta este şi problema altor momeli. Râme, viermi, pâine, paste de tot felul, catmeat, nimic nu rezistă în faţa puişorilor de piranha, mânca-i-ar tata, gusta-i-ar pelicanii.