Crapii tineri din Ardeal

La nord e Clujul, la vest Aradul, la est şi sud e stuf. Pe baltă: vânt, ploaie şi eu, într-o partidă lungă cât două zile, în numele staţionarului. Ce s-a întâmplat în prima zi ştiţi. Ce s-a întâmplat în a doua urmează să aflaţi… Ploaie, vânt şi peşti

Vine o vreme în viaţa oricărui pescar când poate face un pescuit ţintit, spunând cu exactitate ce specie de peşte va prinde. După cum aţi văzut în numărul trecut, pentru mine vremea aceea încă n-a venit. Nu o iau personal şi conchid că totul face parte din farmecul pescuitului. Dar, aşa cum roşioara nu seamănă cu crapul, nici prima zi nu seamănă cu a doua. Azi plec în căutare de crapi ardeleni şi-i vreau faini, ocoşi şi mândri nevoie mare!

A plouat toată noaptea şi, judecând după norii grei de pe cer, cred că va ploua toată ziua. Asta îmi aminteşte de un concurs cu vreme identică, organizat anul trecut la Topolovăţ. În prima zi s-a prins foarte puţin, pentru ca în a doua să se spargă conducta cu crapi. La o astfel de defecţiune visez şi eu…
Ajung pe baltă.

Vântul de Lancrăm
Din ciclul „fie vremea cât de rea, numai vântul să nu bată”, vă spun că pactul acesta pe care românul îl încheie cu natura de când se ştie nu funcţionează la Lancrăm. Ca să nu mori de plictiseală, vei avea parte de ambele. Aici, vântul e o constantă ce lipseşte doar noaptea şi dimineaţa devreme. În rest, dacă nu e luat în considerare, dă peste cap orice calcul. Dacă s-ar putea, ar fi declarat persona non grata de pescarii ce ba nădesc cu o marjă de eroare de plus-minus trei metri, ba lansează pe mal, ba, dacă reuşesc să lanseze, recuperează doi metri de vegetaţie din cauza controlului deficitar asupra liniei. Acestea sunt, în mare, cele trei motive pentru care nu poţi ignora Vântul de Lancrăm.
Detaliat, ar suna cam aşa :
1. dificultăţi la nădire, ce pot merge până la o eroare de câţiva metri. Fatal, dat fiind faptul că tu însuţi ai la dispoziţie spaţiul restrâns al ochiului în care pescuieşti. Nu ai prea multe soluţii: ori poţi să fii pe fază şi, atunci când sesizezi o scădere în intensitate a rafalelor, să nădeşti rapid; ori, luând în considerare vântul, să stabileşti o traiectorie mai mult sau mai puţin deformată prin care nada să ajungă în locul dorit.

2. dificultăţi la lansare. O partidă cu vântul în faţă e un calvar. Dacă eşti norocos, scapi cu dureri musculare şi câteva zile de recuperare, dacă nu, rupi carbonul abia cumpărat din magazin. Poţi evita într-o oarecare măsură acest inconvenient prin poziţionare, dar fii sigur că vei avea parte de rafale din toate părţile, căci Vântul de Lancrăm îşi schimbă inopinat direcţia, aşa că nu-ţi rămâne decât să pescuieşti prudent, neforţând la lansare.

3. dificultăţi în controlul liniei. Abandonarea liniei într-o derivă necontrolată îţi va aduce rareori peşte şi adesea plaur. Vegetaţia compactă de aici poate rupe fire de până la 0,25 mm fără probleme. Lăsând la o parte pierderea consumabilelor, după mine, în pescuit controlul liniei e decisiv. În partida de astăzi am experimentat toate variantele posibile: derivă necontrolată, derivă controlată şi linie ţinută pe loc. De departe cea mai prolifică a fost ultima, aproape toţi peştii fiind prinşi astfel.

Acum că aţi aflat cum stau lucrurile cu vântul, trecem la nădire şi vă spun că…

Ce-şi face omul cu mâna lui…
… e lucru bun! Personal, nu am încredere în nadele gata-făcute ce zac în magazinele autohtone după un prealabil sejur prin magazinele din vestul Nădlacului. După ce-şi fac veacul acolo, vin să-ţi strice ziua şi să te conducă pe o pistă falsă : „azi nu vor!”. Aşa că ori excluzi intermediarii şi, dacă te ţine buzunarul, dai o fugă până la sursă, ori te-nchizi în bucătărie şi te pui pe muncă. Habar n-ai ce poţi face cu „mânuţele astea două”! Ai încredere în tine şi fă-ţi singur baza, urmând câteva reguli despre care s-a vorbit mult în Aventuri la pescuit. Cel mai important aspect ce trebuie luat în considerare e prospeţimea. Poţi fi sigur de ea doar dacă depui un minim efort.

Mai e însă ceva de discutat aici: felul în care „evoluează” nada din momentul contactului cu apa. Vorbim despre un fin reglaj al ingredientelor ce intră în compoziţie. Sunt multe de spus pe tema asta, iar norocul nostru e că această „evoluţie a nadei” îşi găseşte aplicabilitate mai ales în competiţii. Pentru prima dată în viaţă, e indicat să fim superficiali şi să nu ne umplem capul cu lucruri prea complicate. Şi atunci, simplificând problema la maxim, găsim pentru început un echilibru între componentele uscate şi cele oleaginoase. Apoi, în funcţie de evoluţia dorită, jonglăm cu proporţiile suplimentând prima sau a doua categorie. Asta înseamnă un plus de componente uscate pentru o desfacere mai rapidă şi viceversa, un plus de componente uleioase pentru o desfacere lentă. În cazul unor greşeli de apreciere, nu e totul pierdut. Reglajul se poate face ulterior şi prin gradul de umectare a nadei. Alegem o umectare medie şi bulgări bine strânşi dacă vrem să pescuim direct pe fund şi nu vrem să creăm o coloană de nadă care ne poate dispersa peştii pe toată adâncimea apei, sau o umectare uşor în exces dacă vrem să pescuim la suprafaţă ori între ape. Dacă mergem pe varianta a doua, trebuie să avem grijă să nu umezim prea mult nada, pentru a nu avea mai apoi dificultăţi la plasarea ei în vad.

Prefer să nu intrăm în detalii discutând despre evoluţii ultra-specializate şi nade ce-şi încep desfacerea în apropierea substratului căci, de cele mai multe ori, nu avem nevoie de aşa ceva. Simplitatea e sinonimul eficienţei.

O ecuaţie cu două necunoscute
Tehnic vorbind, pescuitul a fost unul extrem de dificil, căci balta e una dificilă, punând probleme atât prin vegetaţia prezentă din abundenţă, cât şi prin conformaţia fundului. Acesta e împânzit de gropi, şanţuri şi praguri distribuite haotic, toate acoperite de un covor gros de vegetaţie şi toate fiind posibile locuri de staţionare ori hrănire pentru peşti. Colac peste pupăză, în condiţii de vânt, migrarea plaurilor de vegetaţie face ca locul în care ai dat lovitura azi să nu mai existe mâine.

Nădirea e şi ea problematică, tot din cauza vegetaţiei.
Două lucruri îţi dau de furcă aici: bulgării trimişi în vad se pierd în vegetaţie ca şi când n-ar fi existat, iar raza de acţiune a nadei e restrânsă forţat la volumul de apă al ochiului în care pescuieşti. La doi metri în stânga sau în dreapta ochiului de apă, peştii habar nu au ce festin le-ai pregătit.

Dacă în ceea ce priveşte a doua problemă eşti legat de mâini şi de picioare, pentru prima există soluţii : folosirea unei nade uşoare, ce se „sparge” la suprafaţă, folosirea seminţelor sau, de ce nu, ambele. Eu am ales o combinaţie de nadă şi seminţe (cânepă, grâu, porumb) pe care am aditivat-o cu Aromix Sweetcorn de la Sensas. De pescuit, am pescuit o treime din timp la sheffield, cu wagglere de 3+1 şi 4+2 g, şi două treimi la vargă de 7 metri.
Dacă vrei senzaţii tari, o vargă de 7-8 m e ceea ce cauţi. Adrenalină pură! Faptul că renunţi la siguranţa oferită de mulinetă şi ai contact direct cu peştele te face să porţi fiecare dril cu infinită atenţie şi-ţi intensifică trăirile. Un ciortan de 1,5 kg scos cu varga e echivalentul unui crap de 5 kg prins la sheffield. Ca utilitate în pescuit, în condiţii de vânt, varga e superioară sheffield-ului, oferind un control mai bun atât asupra plutei, cât şi în lupta cu peştele. Repet: din momentul în care vântul a început să sufle cu putere, aproape toţi peştii au fost prinşi cu linia controlată în permanenţă şi ţinută, pe cât posibil, pe loc.

În momentul înţepării, crapii de aici ştiu una şi bună: se năpustesc spre pătura de vegetaţie. Dacă i-ai scăpat acolo, sunt 80% şanse să-i pierzi şi 70% şanse să pierzi şi linia odată cu ei. De fiecare dată am purtat în forţă prima parte a drilului pentru a evita pericolul despre care tocmai v-am vorbit, iar varga mi-a fost de mare ajutor, căci unghiul din care forţam peştele era unul mult mai bun decât cel oferit de băţul de sheffield.
Fii activ! Fii eficient! Fii… porumb!
Nu a avut niciodată în spate o campanie publicitară, deşi poate că ar fi meritat... Nu a avut niciodată aere de vedetă precum tiger nuts sau boiliesurile de azi… Fiţe! Nu. A fost mereu modest, muncitor. Şi-a văzut de treabă şi a făcut-o bine! Secretul longevităţii sale stă în rezultate. A fost, este şi va fi eficient. Cred că toată lumea e de acord cu asta, inclusiv crapii.
Tocmai de aceea, vedeta partidei mele e el, porumbul, scos de la naftalină, trecut pe la machiaj şi aruncat în paginile revistei. Atuurile lui sunt, în ordine aleatorie, următoarele:

• stă bine pe cârlig, rezistând la abuzuri din partea pescarului şi nefiind o momeală pe care să o pierzi uşor, la cea mai mică scufundare a plutei;
• e selectiv, căci nu orice baboi se poate lua la trântă cu o boabă de porumb. În staţionar, te obligă să faci uz de minciog fiindcă, de obicei, aduce peşti săriţi de medie;
• poate fi folosit şi ca nadă în orice condiţii (fund curat, mâlos, acoperit de vegetaţie etc.) oferind o prezentare excelentă.
  

Dat fiind faptul că am pescuit pe vegetaţie, porumbul a fost nada de care aveam nevoie, pe care nici cu mâna nu aş fi aşezat-o mai natural.
Hoarda de crapi
După prima zi, în care gaşca de ciortani mi-a scăpat printre degete, mi-am impus să nu repet greşelile. Strategia lor era clară: veneau, terminau nada şi plecau spre ţări mai calde. Strategia mea: să bat strategia lor printr-o întreţinere continuă, după fiecare peşte. A funcţionat. Fotografia de final mă prinde cu 13 kg de crap între 0,5 şi 1,5 kg. Eliberat.