Incantatie pentru somn

Înţelegerea modului în care somnul îşi localizează prada dă frâu liber imaginaţiei oricărui pescar. O montură zgomotoasă va fi un stimul eficient, cunoscut fiind arsenalul de senzori acustici al monştrilor din adâncuri. Eficienţa reţetei cu coropişniţă la cutie demonstrează că esenţele tari se ţin în recipiente mici. Somnul la somn trage
Întotdeauna am fost campion la somn în toate partidele de pescuit consumate alături de prieteni. Există un farmec aparte al apei care te îmbie să pui geană pe geană. Liniştea, natura, un clipocit, o pasăre, scaunul generos pe care ai dat o avere, sculele aranjate simetric pe stative, aduc o doză de linişte interioară care se materializează într-o dulce moţăială. La mine, recunosc, se materializează în somn. Un somn întrerupt numai de sunetul ascuţit al avertizoarelor sonore, mult mai eficiente decât cel mai enervant ceas deşteptător. Şi, culmea!, mă trezesc bucuros şi plin de energie la auzul celui mai scurt sunet electronic acompaniat de cârâitul frânei tamburului.

Lungul drum al coropişniţei către baltă
După o săptămână plină de evenimente, mi-am propus un pescuit la somn sau măcar un somn la pescuit. Mi-am pregătit conştiincios sculele şi echipamentul (scaun pliant, saltea de primire pentru siluride, saltea de primire pentru mine, umbrelă etc), cutiile pentru coropişnite şi ce mai cară orice pescar la baltă. Am luat drumul Oborului, unde tarabele sunt mereu doldora de râme, lipitori şi coropişniţe. Comercianţi din naştere, tarabagii ademeneau muşterii plecaţi în căutarea marelui mustăcios cu fel de fel de slogane gen: “Râma groasă, somn pe masă!”. După o scurtă negociere, am îndesat în cutiuţe 20 de coropişniţe, la 10.000 lei bucata. Trebuie să ţi le iei singur din găleată, dacă vrei să ai coropişniţe pe alese. Altfel rişti să te trezeşti cu cine ştie ce micro-coropişniţe sau chiar să fie lipsă câteva, la apelul de pe baltă. La râme şi lipitori am renunţat din motive personale. Nu voiam să iau “râma groasă” de la tarabagii, cât despre lipitori... pescuiesc cu ele numai în caz de forţă majoră, când nu am alternative.

Ajuns seara acasă, am fost urgent interogat de consoartă despre conţinutul pungii pe care o ascundeam la spate. Am declarat cuminte tot, iar ca rezultat al dezvăluirii, partenerele mele de pescuit au fost cazate pe balconul dormitorului. Mişcare total greşită: în mijlocul nopţii am crezut că suntem invadaţi de o armată de şobolani. Am sărit ca ars din pat, amintindu-mi de coropişniţe. După ce am deschis uşor-uşor uşa balconului, am descoperit că punga în care pusesem cutiile foşnea, producând un zgomot sâcâitor. Două dintre cutii erau deschise iar gângăniile scormoneau colţurile plasei, în disperarea eliberării. Celelalte, din cutiile de plastic, le ţineau isonul. Capturare reuşită şi am transferat sursa de zgomot pe hol, după o verificare minuţioasă a capacului fiecărei cutii în parte. Să nu vă închipuiţi că totul s-a terminat aici! Tărăboiul a continuat, generând o noapte plină de coşmaruri, în care coropişnitele erau cât casa şi mă pândeau să ies din dormitor să mă mănânce. Spre dimineaţă “simfonia” s-a oprit, dar am rămas profund marcat de sunetele auzite peste noapte.

Coropişniţa este una dintre cele mai mari şi neobşnuite insecte. Stiinţificul Gryllotalpa grylotalpa, alias coropisniţa europeană, în traducere liberă ar însemna “greierele cârtiţă” (de la latinescul gryllus – greiere, talpa – cârtiţă). Este înrudită cu alte insecte savurate de peşti. Împreună cu greierele şi lăcusta, coropişniţa este situată în ordinul Ortoptera, familia Gryllidae. Trăiesc într-un matriarhat perfect, femelele fiind mai mari decât masculii, şi din când în când se mănâncă între ele. Coropişniţele sunt acoperite cu un păr fin care face suprafaţa corpului să lucească asemenea satinului. Forma corpului, membrele prevăzute cu mici lame, carapacea tare, fac această insectă să fie o maşinărie de săpat perfectă. Îşi petrec viaţa sub pământ, la o adâncime de aproximativ 60 cm. Masculii, cântăreţi înăscuţi, construiesc adevărate săli acustice sub pământ, menite să amplifice sunetul emis în chemarea partenerelor. Serenadele masculilor sunt cântate noaptea, la o temperatură stabilă de 25 de grade Celsius, de unde se poate deduce că somnul ar fi un meloman fin, care gustă cu plăcere muzica cinei ce va urma.

La locul faptei
Odată sosit pe malul apei, la locul de confruntare cu siluridele, mi-am aranjat tacticos arsenalul: avertizoarele pornite, tamburul mulinetei liber, scaunul sub umbrelă, coropişniţele pe cârlige. Conform rarelor prognoze meteo corecte, a început să bată vântul aducător de ploaie şi... de somn. Au urmat două - trei ore de aşteptare, însoţite de repetate averse de ploaie. Mai scoteam din oră în oră monturile pentru a verifica existenţa coropişniţelor. “Înecate şi neatinse” era verdictul la fiecare recuperare. Am hotărât să le las mai mult timp în apă, prilej tocmai bun pentru a moţăi un pic, bineînţeles bazându-mă pe vigilenţa avertizoarelor. În liniştea acompaniată de ploaia care aluneca pe umbrelă, visele avute peste noapte au revenit. M-am trezit brusc, transpirat.

Reţeta succesului
Rezultatele destul de slabe şi imposibilitatea de a mă odihni m-au făcut mult mai atent la fabricarea unei noi monturi. De ce să nu folosesc râcâitul şi foşnăitul ca pe un avantaj? Sunetele se propagă cu o viteză mult mai mare în apă (de aproximativ trei ori mai repede decât în aer) şi, cu siguranţă, nu vor îndepărta ci vor atrage voracele răpitor. În geanta aparatului foto am găsit o cutie de film, taman pe masura unei coropişniţe. “Doi în unu”, mi-am zis. Incintă de rezonanţă şi pop-up în acelaşi timp. Am introdus o coropişniţă râcâitoare în cutie, însoţită de o fâşie din ţipla pachetului de ţigări. Cutia am ataşat-o de ochetul cârligului cu o bucată de monofilament subţire, realizând astfel o montură tip pop-up. Zgomotul care se producea şi era amplificat în cutiuţa de film nu putea lăsa somnii nepăsători. Am lansat ansamblul în apropierea celorlalte monturi, clasice. Încrederea în inovaţia mea mi-a canaliza întreaga atenţie asupra acesteia. Rezultatele nu s-au lăsat prea mult aşteptate. După o oră, lanseta cu pricina era în luptă cu un somn “meloman”. Victorios, l-am aşezat pe salteaua de primire. Primul impuls a fost să verific dacă mai trăia coropişniţa din cutie. Am deschis capacul, şi culmea!, după o oră şi ceva de stat sub apă în cutia etanşă, subiectul era la fel de vioi ca la începutul experimentului.

A urmat o altă captură, la aceeaşi lansetă, fapt care mă face să cred că somnul a fost atras de cutia zgomotoasă. E doar o teorie, care nu poate fi verificată decât prin aplicaţii repetate. Cert este că montura nu poate influenţa negativ pescuitul, mai degrabă poate fi considerată un atu în căutarea marilor mustăcioşi.
Montură cutie acustică
Acest tip de montură poate menţine coropişniţa deasupra fundului apei, în funcţie de adâncimea dorită. Pe firul principal se pune un plumb culisant (cu inel mare ce permite cutiei flotante să tragă montura spre suprafaţă, fără greutate) de circa 50g sau chiar mai greu. Introduceţi un opritor culisant de cauciuc şi un tub de silicon de 3 cm. Ataşaţi firului principal un vârtej şi împingeţi tubul peste acesta pentru a-l fixa (folosiţi vârtej cu ochi rotund, nu în formă de romb). Legaţi apoi 45 cm de multifilament, terminat cu un cârlig pentru coropişniţă. De ochiul cârligului ataşaţi o bucată mică de fir subţire monofilament (pentru a putea fi rupt în caz de agăţare), la capătul căreia legaţi cutia. Puteţi folosi orice tip de cutie care se închide etanş (ex: cutie film foto) si care poate găzdui o coropişniţă mare. În interiorul cutiei introduceţi coropişniţa însoţită de o bucată de folie de plastic (pentru amplificarea zgomotului). În cârlig puneţi o coropişniţă şi aruncaţi la locul dorit, apoi daţi drumul la fir până când cutia atinge distanţă dorită faţă de fundul apei. Montura poate fi folosită în ape cu adâncimi cuprinse între 1 şi 9 metri, putând poziţiona momeala la o distanţă variabilă între substrat şi suprafaţa apei.