Generaţia swimbait

De ceva vreme încoace, piaţa mondială a momelilor artificiale (zise şi "năluci", mai neaoş) este în plină fierbere... şi asta nu datorită încălzirii globale. O nouă modă câştigă tot mai mult teren printre pescarii de răpitori: big bait fishing. Cine pe cine prinde?

de Andrei Zabet

Dacă, în ceea ce priveşte ştiuca de pe bătrânul continent, curentul s-a îndreptat în special spre jerkbait fishing, pe continentul nord-american, în Japonia şi în cele câteva ţări europene care au aclimatizat cu succes largemouth bass-ul (cap de afiş: Italia), pescarii au adoptat cu succes swimbait fishing-ul, sau pescuitul cu swimbait-uri. Mai deunăzi, un pescar american se plângea pe un forum că a trecut de la pescuitul la muskie şi northern pike, unde folosea numai năluci grele, între 1 şi 6 uncii (28 - 168 grame), la pescuitul de bass, unul mai de fineţe... ca să constate că nici aici nu scapă de monstruozităţile care i-au bântuit trecutul de "ştiucar". Welcome to swimbait fishing! Şi totuşi de unde această nevoie subită pentru năluci mari şi grele? Cât de adevărată este formula "nălucă mare = peşte mare"? În definitiv, ce înseamnă "swimbait" şi ce năluci intră în această categorie care face atâtea valuri printre pescarii de răpitori?

Cronica unui succes anunţat
Americanii sunt neîntrecuţi în a lansa noi năluci şi trenduri, deoarece piaţa imensă pe care o au la dispoziţie le permite acest lucru. De câţiva ani, o comunitate restrânsă de pescari din sudul Californiei folosea cu succes năluci soft (şi ceva hard) de mari dimensiuni pentru a captura exemplare record de bass, sărite binişor de 3-4 kilograme. Cum veştile bune circulă foarte repede, mai ales prin apă, care-i de zece ori mai densă decât aerul, şi mai nou pe net, toată suflarea pescărească a aflat de găselniţa creativilor pescari. Aceştia foloseau plastice moi de 15-20 cm, montate pe jiguri de 1, 2 sau 3 oz. (destinate iniţial pescuitului marin), la pescuitul bass-ului.
În multe dintre acumulările americane, păstrăvul reprezintă o sursă de hrană majoră pentru bass, deci primele swimbait-uri soft şi hard erau pictate şi modificate să imite bietele salmonide, ajunse destul de jos în lanţul trofic. Normal, marile companii producătoare au preluat ideea "înainte ca aceasta să atingă apa" şi au lansat swimbait-uri care mai de care mai realiste (exemplu: www.mattlures.com, cu a sa serie Ultimate Blue Gill).
Năluci mari, preţuri mari
Deşi preţurile unor astfel de năluci sunt pe măsura dimensiunilor şi manoperei pe care acestea le implică, pescarii s-au năpustit peste puzderia de năluci, precum ştiucile ieşite din greva foamei. Japonezii n-au stat nici ei degeaba şi au născocit tot felul de swimbait-uri, finisate incredibil, cu care au luat ochii pescarilor, în ciuda preţurilor ridicate. Ca regulă generală, nălucile sculptate manual, din lemn de diverse esenţe, vor fi întotdeauna cele mai scumpe, atât la americani, cât mai ales la japonezi, cu preţuri de peste 70-80 Euro pe bucată (exemplu: Imakatsu Husky Hassuzy). Nălucile obţinute din diverse plastice, polimeri, spume sunt ceva mai abordabile, fiind şi cele mai răspândite şi “preţăluite”, undeva între 15-20 şi 50-60 de Euro / bucata.

A fi sau a nu fi... swimbait
Prin ce se deosebeşte un swimbait de un jerkbait sau de un vobler? Care sunt caracteristicile constructive care-i dau dreptul să se numească "swimbait"?
Termenul "swimbait" se referă la acele năluci care, prin acţiunea lor în apă, imită (de preferat, cât mai natural) înotul unui peşte, de obicei printr-o evoluţie sinuoasă, în S-uri mai mult sau mai puţin ample. Deci avantajul principal este prezentarea naturală, care nu inhibă instinctul de hrănire al răpitorilor, ci, din contră, îl stimulează. Spre deosebire de jerkbait-uri, swimbait-urile au acţiunea "construită în ele însele", adică nu trebuie jerk-uite sau twitch-uite din lansetă pentru a obţine o evoluţie atractivă maximă. Este suficient ca pescarul să lanseze şi să recupereze constant năluca pentru ca aceasta să lucreze la valori optime - deci sunt năluci uşor de folosit, care nu necesită un proces de învăţare complicat. Din punctul de vedere al flotabilităţii, există două tipuri de swimbait-uri: plutitoare şi scufundătoare, acestea din urmă putând fi lent-scufundătoare sau rapid-scufundătoare.

Episodul Javallon sau "Războiul clonelor"
Înotul sinuos diferă de la "specie" la "specie", cu alte cuvinte de la marcă la marcă. Până nu demult, swimbait-urile soft aveau coada de forma unei palete, iar acţiunea asemănătoare shad-urilor oferite de mulţi alţi producători, ca de exemplu Mister Twister Sassy Shad. Între timp, oferta a evoluat într-atât, încât astăzi avem swimbait-uri hibride (combinaţie între corp dur şi coadă moale, din elastomeri) sau swimbait-uri soft care înoată chiar mai natural decât peştii din apă! În acest caz, japonezii s-au dovedit încă o dată geniali, reinventând, practic, swimbait-urile soft şi pe cele hard. Astfel, compania Imakatsu a lansat mai întâi Javallon Soft, un swimbait soft disponibil în mai multe dimensiuni, care a făcut furori în Japonia şi în lumea întreagă, datorită acţiunii perfect reale şi capacităţii de a prinde aproape orice răpitor, de la bass la şalău, somn şi ştiucă, după cum m-am putut convinge singur, pe apele noastre.
În scurt timp, Java Soft a devenit cel mai copiat swimbait de pe piaţă, chinezii şi americanii întrecându-se în a scoate clone peste clone, fără nici o problemă - pentru că Java soft era protejat de drepturile de autor numai în Japonia. Cu toate acestea, chiar dacă "imitaţiile" sunt mai ieftine ca preţ, evoluţia lor nu este întotdeauna la fel de convingătoare precum a originalului – au copiat ei forma, dar nu şi secretele constructive (folosirea unor materiale cu diverse densităţi în anumite părţi ale nălucii). Oricum, Katsutaka Imae, creatorul Javallon-ului şi preşedintele companiei Imakatsu, şi-a luat revanşa într-o oarecare măsură, lansând recent Java Hard, varianta de Javallon hard articulată, care a uimit încă o dată pescarii din întreaga lume prin evoluţia incredibil de naturală în apă. Chiar sunt curios cât timp va trece până când pe piaţa mondială vor apărea primele clone ale acestei noi năluci...

Swimbaitmania şi în România? De ce nu!
După ce am subscris la fenomenul jerkbait, aprovizionându-mă cu năluci de gen şi folosindu-le cu succes la ştiucă, în Deltă şi aiurea (Snagov, Căldăruşani), am continuat să urmăresc evoluţia paralelă a swimbait-urilor în ţările europene şi, în special, în Italia, unde bass-ul a fost aclimatizat de aproape 100 de ani. Pescarii italieni au ales să folosească cu predilecţie swimbait-uri japoneze, probabil şi din cauza dimensiunilor lor mai "omeneşti" (15-20 cm şi 1-3 oz.), în comparaţie cu cele americane (bass-ul japonez nu ajunge la dimensiunile celui american). Bun, şi ce legătură are asta cu ţara noastră? Am văzut în nenumărate rânduri poze cu ştiuci prinse la swimbait de către italieni... Deci “pune botu”, coana mare! În consecinţă, a urmat achiziţionarea câtorva swimbait-uri japoneze, de la Megabass (XS Limberlamber fast sink), Jackall (Go-Don, Giron), Gan Craft (Jointed Claw 148, 178, S-Song - slow sink) şi până la celebrele şi "eluzivele" (dificil de procurat) Imakatsu Javallon Soft şi Java Hard. Le-am testat la noi şi am prins cu ele chiar de la primele partide - de la somni pe Java soft la ştiuci pe Gan Craft, Jackall şi, mai ales, Java Hard, care deţine recordul numărului de ştiuci prinse de un singur swimbait într-o zi... Deci funcţionează şi chiar foarte bine!
Echipaaa...rea!
Normal era ca, din moment ce au generat toată această nebunie mondială a swimbait-urilor, americanii şi japonezii să producă echipamente adaptate pentru a obţine maxim din prezentarea acestor năluci supradimensionate. Zis şi făcut... În prezent, se găsesc lansete de swimbait în mai toate ofertele marilor producători prezenţi pe piaţa americană, de la Loomis la Kistler, Powell, Lamiglas, până la Okuma! Japonezii nu s-au lăsat nici ei mai prejos, oferind unele dintre cele mai performante lansete de gen, prin mărcile deja celebre în lume: Megabass, Daiko, Tenryu, Evergreen ş.a.

Pe scurt, cum trebuie să fie o lansetă de swimbait? În primul rând, să fie de baitcasting, iar în al doilea rând, să aibă minim 7 picioare, lungimea optimă fiind undeva între 7 şi 8 picioare (2,13 m – 2,44 m). Pescuitul cu swimbait acoperă multă apă, deci lanseurile lungi sunt o condiţie necesară. Apoi trebuie să poată lansa năluci între 1/2 şi 4 sau 5 uncii (14 - 140 grame), deci este bine să fie puternică. Configuraţia unei lansete de swimbait seamănă cu cea a unei lansete specializate pe voblere, dar într-o cu totul altă clasă de putere - este indicat ca vârful să fie elastic (pentru că pescuitul se face pe fir întins, iar lanseta trebuie să absoarbă şocul iniţial al atacului), iar talonul foarte puternic, pentru a putea lansa nălucile grele, dar şi pentru a face faţă luptei cu capturile supradimensionate.

Mulineta şi angrenajele acesteia vor fi supuse unor eforturi mai mari, deci este bine să fie una cât mai solidă, dar nu-i neapărată nevoie să aibă dimensiuni exagerate. Producătorii consacraţi, la care puteţi găsi mulinete potrivite pentru swimbait, sunt aceiaşi, de ani de zile: Abu Garcia, Shimano şi Daiwa.

Firul folosit - monofilamentul de calitate - rămâne alegerea numărul 1 în lumea pescarilor cu swimbait-uri. Diametrele cele mai folosite sunt undeva între 0,30 şi 0,37 mm, în funcţie de dimensiunile nălucilor folosite. Nu uitaţi că pescuiţi cu baitcast, deci diametrul firului nu va influenţa distanţa de lansare, mai ales în cazul nălucilor supraponderale. Firul textil este foarte puţin folosit, dintr-o serie de motive: lipsa elasticităţii nu permite peştelui să apuce năluca cum trebuie, ceea ce duce la rateuri la înţepare şi la peşti scăpaţi în dril; spirele textilului au prostul obicei de a se îngropa în ele însele, dând naştere la peruci în timpul lanseului şi chiar la năluci pierdute - şocul produs de perucă opreşte brusc năluca în aer, iar firul se rupe instantaneu - din cauza lipsei elasticităţii şi a greutăţii mari a swimbait-ului... iar dacă pescuiţi cu swimbait-uri scufundătoare, adio nălucă!

Ceva sfaturi de prezentare...
La acest capitol, nu sunt multe de spus. Swimbait-urile lent-scufundătoare permit explorarea unei coloane de apă ceva mai mari decât modelele plutitoare. În apele cu vegetaţie abundentă şi în cazul în care nu aveţi swimbait-uri soft montate cu cârlig ascuns (offset), swimbait-urile plutitoare reprezintă singura soluţie viabilă, Recuperarea este una lentă, rectilinie, ca la un vobler, cu stopuri sporadice sau scurte accelerări ale evoluţiei nălucii din manivela mulinetei. Anumite swimbait-uri răspund şi la evoluţii eratice, deci puteţi încerca să le imprimaţi şi câte o mişcare tip "jerk" din lansetă, dar, de regulă, recuperarea continuă este cheia succesului. Swimbait-urile sunt unele dintre nălucile cel mai uşor de folosit, probabil şi de aceea au un succes atât de mare peste tot în lume. În plus, nălucile de mari dimensiuni par să selecteze mai bine capturile - cel puţin în privinţa bass-ului, cele mai multe exemplare record se prind la swimbait-uri.
Swimbait-urile, dincolo de prejudecăţi
Swimbait-urile constituie o prezenţă mai puţin intrusivă în mediul prădătorilor, oferind o evoluţie "aproape de natură", care poate da roade atunci când alte tipuri de năluci dau greş. E drept, preţul oarecum prohibitiv reprezintă un impediment, cum de altfel este şi frica de a pierde o astfel de nălucă. Totuşi merită să încercaţi. O lume întreagă o face deja, cu rezultate pe măsura... dimensiunilor acestor năluci şi a evoluţiei lor realiste.