Pescuit stationar la babuşcă şi biban

In pescuitul stationar cam plouă cu viermi. Ce binecuvântare! Ziceţi şi voi. Eşti babuşcă şi de sus îţi pică viermuşi. Te opreşti şi guşti. Hap, unul, hap, altul, nu-s răi! Îţi chemi gemenele şi dă-i! E bairam în toată legea. Doamne, fetelor, suntem sponsorizate! Iiiiiiii! Agrenajul cu viermi

Termenul agrenaj provine de la verbul francez agrainer (citeşte „agrene”, cu accent pe ultima silabă), care înseamnă „a arunca boabe la păsări”. Pescarii francezi folosesc termenul agrainage (citit „agrenaj”) pentru a desemna modalitatea de nădire cu particule pure de momeală, fără nici un alt ingredient suplimentar. Pentru că nu există nici un corespondent valabil în limba română, vom vorbi, de aceea, despre agrenajul cu viermi, aşa cum se poate vorbi şi despre cel cu pelete, cânepă, porumb ş.a. Revista noastră a mai publicat materiale despre acest tip de nădire, ceea ce nu ne împiedică să revenim asupra subiectului, pentru că este o metodă care ar trebui să devină absolut obligatorie pentru arsenalul strategic al oricărui pescar.

Panoul inventatorului
Pionierii metodei sunt pescarii englezi. Nu pretindem că înaintea lor nu s-a mai găsit vreun chinez care să arunce câte opşpe boabe de orez la amurii din grădina lui cu ape line, ci doar că pescarii britanici sunt cei care au consacrat agrenajul ca metodă de nădire. Dacă răbdarea pescărească ne face pe toţi celebri, să ştiţi că răbdarea pescărească britanică e încă şi mai legendară. Unul dintre lucrurile care deosebesc fundamental pescuitul englez de cel continental este maniera de nădire. V-aţi fi putut închipui, bunăoară, că poţi nădi cu câţiva viermi, timp de o oră sau chiar două, un loc în care în tot acest timp să nu pescuieşti deloc, ci doar să aştepţi ca peştele (clean, în speţă) să se instaleze cu încredere şi să se obişnuiască cu momeala? Nu? Nici eu, până să aflu lucrurile despre care v-am scris în articolul din acest număr destinat tehnicii Sheffield. Dar nu e numai asta. În general, mentalitatea cu privire la nădire a pescarilor englezi poate fi rezumată în îndemnul “construieşte-ţi vadul!”. Nu multă nadă dintr-o dată, ci câte puţin, constant şi ritmic, în timp. Acesta este motivul esenţial pentru care meciurile engleze de staţionar, inclusiv cele din campionatul oficial, durează cinci ore, rar patru. În 5 ore chiar ai timp să îţi “construieşti” vadul. În plus, mari fani ai pescuitului pe râu, pescarii englezi de clean, babuşcă şi mreană (scobar nu au) ştiu că exemplarele mari pot fi păcălite doar cu preţul unei extreme prudenţe în nădire. Dacă pescuiţi cumva cu feeder (citeşte “fidăr” – năditor/momitor), v-aţi gândit vreodată să destinaţi prima jumătate de oră exclusiv nădirii? Adică, fără strună şi cârlig, să lansaţi feeder-ul, să aşteptaţi un minut să se descarce, să-l reîncărcaţi, să-l descărcaţi iar şi tot aşa? Vom mai vorbi despre asta, dar şi ideea agrenajului e aceeaşi: nadă câte puţin, ritmic şi mai mult sau mai puţin des, în funcţie de apetitul peştelui.
Lacul cel albastru, ziua întâi
Pe un lac din Banat, al cărui nume păleşte pe lângă babuştile, roşioarele şi bibanii care îi înoată prin vintre, am făcut la sfârşitul toamnei trecute două partide de pescuit despre care urmează să vă scriu. Prima, în condiţiile unei acalmii meteo totale, pe o apă încremenită în linişte, adică tot ce poţi dori mai puţin când pescuieşti pe baltă. Pescuitul a mers aşa cum era de aşteptat. Greu, cu fineţuri, cu multă răbdare şi cu ţârâita. Mi-am montat rubeziana la 10 m, am sondat vadul (2,10 m) şi am început agrenajul. Mi-am pus pluta şi am mai dat cu praştia câţiva viermi, mi-am echilibrat-o, iar viermi, am legat struna, viermi, am montat struna, viermi, am luat o gură de lapte şi trei de cozonac, iar viermi şi tot aşa. Puţin şi ritmic. Cât de puţin? Câţi viermi reuşeam să prind între 3 degete. Cât de ritmic? O dată la 3-4 minute. Am început cu un 18 pe strună de 0,08 mm. Belea! Nimic. Trec pe 20. Aproape nimic. La 22, lucrurile încep delicat (prea delicat) să se mişte. Nu am pinkies, pentru că nu prea se găsesc, aşa încât sunt nevoit să strâng din dinţi şi să mă bazez pe serviciile graşilor viermi cu care fac agrenajul, reţetă sigură pentru un semieşec, în această zi în care vântul doarme dus, iar balta e de-a dreptul leşinată. Am spus pinkies? N-am spus rău, dar partida de azi e una perfectă pentru un pescuit cu larve de nămol. Imaginaţi-vă puţin: toată lumea doarme, apă, pescari, aer, berze, muşte etc., mai puţin voi, care, jupâni cum vă ştiu, înţepaţi delicat o larvă rubinie pe un 20 cu tijă lungă subţirel la maximum şi, de jupâni ce vă aflaţi, nu aşteptaţi mai mult de 10 secunde până să o ia pluta uşurel la dreapta… Visez cu viermu-n guşă, ca să spunem aşa. Pinkies n-am, larve n-am, dar hop! am totuşi o trăsătură. Victoriee, un sorete, dar cu aşa ceva n-am ce căuta în Aventuri la Pescuit nici cu adeverinţă medicală. Îi urmează, din fericire, mai un biban, mai un oblete mare, mai un caras sau o babuşcă. Pe o linie de 0,4 g, cu alice dispersate, la rasul fundului apei.

Cât vierme, la o ieşire?
- la prima, cam 250 g, adică de 10 lei viermi, pentru 4 ore de pescuit efectiv
- la a doua, cam 400 g, adică de 16 lei viermi, tot pentru 4 ore
E puţin. Altfel ar fi stat lucrurile pe o amenajare de crap. V-am dat aceste cifre ca să aveţi un reper al consumului şi al costurilor. Când preţurile la viermi vor scădea şi când comercianţii de articole de pescuit vor începe să vândă viermii şi la kil ori la jumătăţi sau sferturi de kil, vom fi fericiţii beneficiari ai unei mici revoluţii în pescuitul românesc. Până atunci, îi mai cumpărăm încă la linguriţă, ca milogii.

Lacul cel bleumarin, ziua a doua
Acelaşi loc, într-o zi mai normală. Un vânt moderat, cu pauze lungi, animă din când în când suprafaţa apei. Dau tot la 10 m distanţă şi, pentru că, statistic vorbind, unei zile proaste ca cea de data trecută nu îi poate urma tot una proastă, îmi propun să încerc o metodă mixtă de nădire: 1 kg de nadă Van den Eynde Catch, la început (pe care o sitez ca să îi îndepărtez particulele mari), şi apoi un apel exclusiv cu praştia, cu viermi. După jumătate de oră de la nădire, timp în care am demarat agrenajul, duc linia în vad. Răspunsul e imediat: o babuşcă la 75 g. Încep prudent cu 0,08 mm şi cârlig de 22, cu un pinky (da, acum am găsit), dar schimb rapid şi, după o etapă scurtă cu 20, ajung la 0,10 mm cu cârlig de 16 şi doi viermi mari. Peştele e în pofte şi mă îmbolnăvesc subit: am un atac de încântare. Cum duc linia în vad, cum haţ! Babuşcă şi iar babuşcă, până în 100 g, roşioară, bibani, acum da! acum pot sta şi eu demn în rând cu şalăii lui Mălin Muşatescu, cu somonii lui Marius-Adrian Dumitru ori cu delfinii din tratatele ihtiologice ale lui Adrian Ionaşcu. Nici un oblete, nici un caras. Interesant. Mai interesant a fost că trei viermi fraţii nu prea luau. La unul singur, intra mult mărunţiş. Cu doi, mai reuşeam o selecţie. În ciuda apelului constant cu viermi şi în ciuda vremii însorite, peştii au rămas pe fund. Între ape nu am luat decât puiet de puiet. La rasul fundului apei s-a jucat toată partida.


Babuşcoroşioara
În caz că le mai confundaţi, priviţi poza cu atenţie: roşioara are aripioarele roşii, babuşca le are portocalii. Roşioara are gura îndreptată în sus, detaliu care indică în mod clar un comportament de hrănire în care incursiunile la suprafaţa apei sunt la ordinea zilei. Babuşca are gura îndreptată uşor în jos. Şi apucăturile lor sunt mult diferite. Orice pescar de spinning (fui şi eu aşa, când fui tânăr) are la activ câteva roşioare luate la rotativă ori la oscilantă, în Deltă mai cu seamă. De babuşti prinse în acest fel, încă nu am auzit. În multe zile poţi face o şcoală perfectă de muscărit la roşioară, cu muşte uscate, în suprafaţă, lucru imposibil la babuşcă. În rest, gama de momeli naturale e comună ambelor specii.
Mişcarea de ademenire
În special în zilele grele, în care trăsăturile sunt rare şi anemice, lente animări ale liniei, lateral sau în sus, atrag atenţia peştilor şi îi stimulează să apuce momeala. Bibanul, în special, e primul care răspunde la acest gen de stimuli.

Agrenajul. Mişcarea corectă
1. Rubeziana (şi fixul, dacă nu pescuiţi din picioare) rămâne pe genunchi. Nu se pune în suporturi, din simplul motiv că atunci când e pe genunchi puteţi înţepa la orice trăsătură care apare în timpul manevrelor de agrenaj. Dacă aveţi şi peşte în acest timp, nu întrerupeţi nădirea, ci duceţi-o până la capăt, pentru că nu durează prea mult. Elasticul rubezienei are grijă şi singur să obosească peştele în timp ce terminaţi cu nădirea.

2. Indiferent că ţineţi praştia pe tăviţa din stânga sau pe genunchiul stâng, îi apucaţi cupa cu stânga şi o daţi dreptei.
3. Tot cu stânga duceţi rapid mâna la tăviţa pentru momeli din stânga şi luaţi viermi cât pot apuca trei degete. În zilele bune, apucaţi mai mult. În zilele slabe, apucaţi mai puţin.
4. Duceţi viermii în cupă
5. Tot stânga întinde elasticul. Dreapta e mereu nemişcată, ca să poată ţine stabil varga pe genunchi.

Praştiile pentru agrenaj sunt specializate. Sunt micuţe în raport cu cele pentru nadă, cupa e rigidă şi are forma din fotografiile prezentate aici. Elasticul e mult mai moale decât al celor pentru nadă. Nu vă chinuiţi să aruncaţi viermi cu mâna la 10 m, pentru că îi dispersaţi prea mult şi vă faceţi praf umărul.