Subspecii

Cei din sat stăteau în faţa porţilor, având marfa - de la crap la sturioni, plus icrele aferente - în curte, prin magazii pline cu lăzi frigorifice, în timp ce hârşovenii - mai urbani - veniseră la pod cu peştele pentru a-l vinde direct din portbagajul maşinilor. Am trecut prin Giurgeni chiar în perioada în care Justiţia română, în direct şi la oră de maximă audienţă, aresta cu mascaţi, pentru a elibera apoi cu icoane şi mahala isterică în Vinerea Mare.

Berzele veniseră la cuiburi şi zarzării îşi fremătau florile în calea albinelor, parfumând peisajul pascal. Bărbaţii satului, ieşiţi la marginea şoselei, făceau semne insistente la maşini şi, o clipă, am crezut că sindromul frigigi a cuprins toată ţara. M-am lămurit abia după ce am trecut de pod că şi în lumea interlopă fiecare e, până la urmă, cu aia a mă-sii. Erau samsari de peşte şi braconieri ieşiţi la produs, nu aveau timp de breaking news.

Cei din sat stăteau în faţa porţilor, având marfa - de la crap la sturioni, plus icrele aferente - în curte, prin magazii pline cu lăzi frigorifice, în timp ce hârşovenii - mai urbani - veniseră la pod cu peştele pentru a-l vinde direct din portbagajul maşinilor. La întoarcere, când m-am strecurat prin aceeaşi aglomerare de subspecii bipede, care nu se sfiau să-şi flencăne peştii morţi la drumul mare, am zărit un echipaj al Poliţiei Rutiere oprit în Giurgeni. Băieţii făceau un ban cu radarul, fapt ce m-a bucurat, fiindcă, iată, statul îşi scotea organul să stârpească infracţiunea, un bun prilej pentru a-i atrage atenţia asupra ilegaliştilor cu miros de peşte care colcăiau în jur.

Unul dintre agenţi, altfel politicos şi cu un discurs neaşteptat de coerent, a ridicat în final din umeri. Mi-a explicat că nu putea realiza flagrantul fără corpul delict, or, pentru a ajunge la peşte era nevoie de mandat de percheziţie, care mandat era sublim, dar lipsea cu desăvârşire. Vreau să vă spun că şi acum, când televiziunile încing tuburile catodice ale electoratului cu dube alegorice de Poliţie, cătuşe şi cavaleri ai fluierului mânjit cu rahat, zeci de indivizi cu feţe de Cro Magnon mişună prin zona Giurgenilor, până în Vadu Oii. Ţin de nas păstrugi şi cegi pe care le agită în faţa maşinilor, ca semn de prospeţime, siguri pe ei că nu va veni nimeni să-i întrebe de sănătate.

Până la urmă, milioanele de euro cheltuite de statul român pentru repopularea Dunării cu sturioni ajung acolo unde trebuie să ajungă. La braconieri, adică la popor. Înţelegeţi de ce nu reprezintă pericol social?