Tochitură de râme

Încălzirea apei şi creşterea duratei zilei sunt stimulii combinaţi care determină maturarea icrelor şi lapţilor şi intrarea peştilor în perioada de reproducere. Această perioadă produce atât modificări hormonale (colorare mai intensă, apariţia butonilor pe tegumentul masculilor la speciile de ciprinide), cât şi modificări comportamentale - creşterea agresivităţii, adunarea peştilor în grupuri mari la speciile gregare, respectiv gruparea în perechi la cele teritoriale şi deplasarea acestora spre zonele de reproducere. În râuri, peştii execută migraţii mai scurte sau mai lungi. În iazuri ei se deplasează din zonele mai adânci spre cele cu apă mică, din apropierea malurilor, în zone cu vegetaţie submersă sau brâuri de stuf şi papură, exact acolo unde trebuie să-i caute pescarii. Nici nu e greu să identificăm locul unde se află peştii, pentru că aceştia îşi manifestă prezenţa prin sărituri repetate şi înot la suprafaţa apei.

Pregătirea nadei
Ca reţetă de nădire putem folosi o nadă adaptată speciilor pe care le căutăm, combinată cu pesmet în procent de până la 50%. Pesmetul face nada mai uşoară şi totodată creşte viteza ei de dispersie. La prepararea nadei vom ţine cont de faptul că pescuim în apă de adâncime mică, astfel încât nada va fi puţin umectată pentru a se desface imediat ce feederul loveşte suprafaţa apei. Nada se va îmbogăţi cu aditivi şi componente animale. Nue nici un secret că folosirea râmelor tăiate în nadă se pretează pentru pescuitul la undiţă şi, mai ales, pentru pescuitul la feeder.

La pescuitul cu năditor, râmele şi casterii se adaugă în nada deja preparată. Pentru încărcarea feederului se depune, din timp în timp, pe nada vegetală o porţie consistentă de râme şi casteri, trecându-se coşuleţul de nădire prin ele. Apoi feederul este închis cu „dopuri” de nadă vegetală, care au rolul de a nu permite scăparea virmilor din coşuleţ pe parcursul lansării. În condiţii de vânt vom poziţiona lanseta cu vârful contra vântului, tocmai pentru a contracara curentul de fund care se formează în apele de adâncime mică şi vom avea grijă să menţinem linia scufundată perfect întinsă.

Pater Noster
Vom începe partida de pescuit cu o sondare de control a zonei unde intenţionăm să pescuim, pentru a verifica adâncimea apei şi prezenţa eventualelor denivelări sau obstacole subacvatice unde peştii s-ar putea menţine. Pentru sondare se fixează un plumb pară, de 20-30 g în locul năditorului şi se măsoară timpul în care vârful semnalizator se detensionează, pentru a şti în cât timp lestul ajunge pe substrat. În condiţii de apă mică acest lucru se realizează aproape instantaneu.

Odată stabilit locul de pescuit, se va prinde firul în clipul de fixare al tamburului şi se vor lua repere pe malul celălalt pentru o nădire precisă pe toată durata partidei de pescuit. Pentru încărcarea vadului de pescuit cu nadă se recomandă lansarea repetată a unui coşuleţ de nădire, fără fixarea forfacului la linia de pescuit. În acest fel se evită încurcarea liniei, răsucirea ei sau agăţarea cârligului de substrat. În funcţie de locul de pescuit ales şi de mărimea populaţiei piscicole estimate se va menţine un ritm regulat de nădire, lansându-se linia de pescuit o dată la 3-10 minute.
Vom utiliza o montură simplă cu lest fix, plasat pe linia principală şi cu forfacul în derivaţie, o montură clasică tip Pater-Noster. Modalitatea de legare a derivaţiei face ca acesta să stea depărtată de linia principală astfel încât montura să nu se încurce. Derivaţia are acelaşi diametru cu linia principală. De derivaţie se fixează forfacul prin intermediul unui mic vârtej. În funcţie de apetenţa peştilor şi de speciile căutate se va scurta sau lungi forfacul. Pentru că pescuim în apă de adâncime mică vom folosi un năditor tip cuşcă, care are avantajul că eliberează imediat nada.

Deşi peştii sunt în plină perioadă de depunere şi în astfel de momente uită de mâncare, trebuie precizat că peştii depun ponta pe durata a câteva săptămâni şi că nu toţi peştii din aceeaşi specie depun în aceeaşi zi. Nu vă fie teamă că nu vom găsi clienţi pentru momeala din cârligul nostru.

Râma – instrucţiuni de utilizare
Râma este una dintre cele mai populare şi eficiente momeli de pescuit în pescuitul staţionar. În special în ape mai reci râma roşie de gunoi atrage toate speciile paşnice, de la oblete şi porcuşor până la crap şi mai puţin paşnice (biban, avat, strapazan şi somn). Fie că le agaţă pe toată curbura cârligului, fie că le prind la mijloc sau de una din extremităţi, pescarii utilizează în general râmele întregi. Puţini ştiu că râmele tăiate sunt mai eficiente, pentru că râma rămâne mobilă iar lichidul scurs are o mare putere de atracţie pentru peşti, acţionând eficient şi în condiţii de apă tulbure. De altfel unul din giganţii nadelor de pescuit, Sensas, produce un aditiv special, extras tocmai din râme şi numit Wormix (worm – râmă în engleză). Pentru majoritatea speciilor se recomandă ruperea în două a râmei şi prinderea ei de una din extremităţi, similar cu prinderea viermuşilor. La speciile de talie mai mare (crap, somn, mreană) se pot prinde ambele bucăţi ale râmei de o extremitate şi de mijloc pentru a reduce riscul de răsucire al forfacului. Pescarii englezi recomandă fixarea râmei de una din extremităţi şi evitarea prinderii ei la mijloc, pentru a evita ascunderea vârfului cârligului şi creşterea numărului ratărilor la înţepare.

Bineînţeles că râmele tăiate se pot asocia în cârlig cu alte momeli, animale sau vegetale, viermuşul fiind cea mai utilizată variantă.

Toţi pescarii folosesc râmele ca momeală, dar puţini cunosc eficienţa lor în nadă! Se ştie că puterea de atracţie a nadelor vegetale este potenţată de folosirea componentelor animale. Dacă fouillis-ul (folosit cu precădere în competiţii) şi viermuşii sunt frecvent folosiţi pentru îmbogăţirea nadelor, râmele sunt mai puţin utilizate. În special în apele mai reci şi în prezenţa peştilor de talie mare nada cu râme tăiate îşi dovedeşte eficienţa în atragerea şi menţinerea peştilor în vadul de pescuit. Nu este chiar simplă procurarea râmelor într-o cantitate suficientă pentru nădire, în special pentru orăşeni, dar rezultatele merită efortul. Nici operaţia de tăiere a acestora nu este foarte plăcută, mai ales când se realizează cu un foarfece obişnuit. Pentru facilitarea operaţiunii au apărut foarfecele triple, dotate cu un mâner şi trei perechi de braţe ce acţionează concomitent. În Marea Britanie pescarii folosesc un sistem cu role, utilizat de grădinari pentru aranjarea gazonului. Pentru tăiere, râmele trebuie curăţate de pământ prin sitare, eventual chiar spălate. Pentru un maxim de eficienţă râmele se vor tăia şi încorpora în nadă în tranşe, în funcţie de necesităţi, chiar la locul de pescuit. Râmele tăiate din nadă se pot asocia cu casteri, cu cânepă, sau cu porumb, pentru creşterea puterii atractive.

Râmele tăiate reprezintă o componentă de mare valoare nutritivă, astfel că nu sunt necesare cantităţi mari, aproximativ 250 g de râme fiind arhisuficiente pentru o partidă de pescuit. Din păcate la noi, râmele nu se vând la gramaj ci la ochi, astfel că preţul calculat per kilogram ajunge la sume astronomice.

Mai există posibilitatea de a ni le recolta singuri, operaţie obositoare şi consumatoare de timp, sau, pentru cei ce posedă o grădină, organizarea unei mici crescătorii de râme. Aceasta poate furniza în permanenţă râme pentru partidele de pescuit. Peşte să fie!