Să îngropăm securea pescuitului

M-am născut în Bucureşti şi ar fi trebuit să bag plase din Cernica până-n Herăstrău şi Tineretului. Dar eu, ca bucureştean, nu am aceste drepturi, aşa cum nu au nici timişorenii, ieşenii, clujenii sau orice alţi rezidenţi de urbe. În schimb, o teorie alternativă, pe care am mai auzit-o pe la grupurile de lucru ce propuneau interzicerea pescuitului comercial în Deltă, revine astăzi în forţă, demonstrând că ideea nativului - singurul proprietar de drept al resurselor - încă alimentează utopii.

Cel care a lansat această teorie este chiar Grigore Baboianu, actualul guvernator al Deltei Dunării, care propune ca dreptul de pescuit comercial în rezervaţie să revină doar locuitorilor născuţi aici (în speţă lipoveni şi ucraineni), acest drept urmând să fie transmis din tată în fiu, ca o moştenire. Sună frumos, numai că, aşa cum ne-a demonstrat decăderea Deltei din ultimii 20 de ani sub egida ARBDD, lucrurile nu se opresc la borşul pescăresc mâncat pe prispa casei ori la vintirele tradiţionale. Şi nici nu poate fi aşa când trei ştiuci de două kile, doldora de icre, curentate în primăvara aceasta au adus pescarului profesionist, pe piaţa neagră, ceva mai mult decât salariul minim pe economie!

Paradoxul este însă că acum fix 19 ani, reziduurile comuniste, cu mare priză la Tulcea printre rusofoni şi nu numai, încercau să ridice localnicii împotriva înfiinţării ARBDD, fluturând marota rezervaţiilor cu indieni nativi din America de Nord. Or, acum, raiul pe pământ, grind şi baltă pare a fi obţinut de un drept prin care pescarul se autodeclară indirect nativ cu drepturi privilegiate faţă de resursa piscicolă. Şi tocmai când ne pregăteam să vedem pieile roşii dând năvală la cherhanale cu bărcile pline de peşte, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, ne anunţă că în cel mai scurt timp pescuitul comercial va fi interzis în perimetrul rezervaţiei. Motivul? Declinul dramatic al resursei. Dar iată că Valentin Buksz, preşedintele ANPA, aduce şi el în proiectul de Lege a pisciculturii amprenta unei viziuni proprii, bazate pe concesionarea apelor din Deltă, fapt care - prin prisma intereselor care definesc aceste concesiuni - se opune atât iniţiativei ministrului Mediului, cât şi celei a guvernatorului rezervaţiei.

Şi dacă acest triunghi al incompatibilităţilor nu va constata că singura rezolvare este turismul ecologic, birdwatching-ul şi pescuitul sportiv controlat strict, este foarte probabil să fim contemporani cu ultimul “mohican” din Deltă. Ca să nu mai vorbim de ultimul pelican.