Somn profund

Pe lista pescarilor de răpitor somnul are un loc aparte. În primul rând, este peştele care se apropie, ca dimensiune, de definiţia monstrului pe care îl căutăm cu toţii încă din ziua în care am ţinut în mână, pentru prima dată, o lansetă sau o undiţă. În al doilea rând, somnul este cea mai bună definiţie a surprizei în pescuitul cu năluci. Vădit lucru, acest răpitor de excepţie, perfect adaptat mediului în care vânează, nu este un admirator fervent al nălucilor cu care încercăm să îl impresionăm. Când o face, însă, pune tot sufletul şi – evident – toate kilogramele de care dispune. Dependenţa de coşmar cu monştri

Când vorbim despre spinning, vremea somnului este primăvara. Iată, deci, momentul din an în care, pentru a atinge somnul, pescarul trebuie... să nu mai aibă somn. Este o perioadă scurtă, de aproximativ o lună, în general în mai, în plină prohibiţie.

Oboseala somnului
În termeni tehnici, totul se traduce printr-o căutare asiduă a acestui peşte, cu năluci special alese. Iată momentul în care pescuim cu jig, sperând că nu şalăul este cel care face firul să tresalte şi lanseta să vibreze, ori cu oscilantă, şi ne dorim să nu fie ştiuca cea care ia câţiva metri de fir în prima secundă ce succede mişcarea energică de înţepare. Somnul este inconfundabil, totuşi, atunci când este agăţat, mai ales somnul trecut de trei-patru kilograme, care rămâne cât mai aproape de fundul apei pe durata luptei. Nu veţi avea parte, în asemenea cazuri, decât de sprinturi scurte, imposibil de stopat, alternate cu opriri încăpăţânate, greu de urnit din loc. Când somnul oboseşte şi reuşiţi să-l ridicaţi, urmăriţi suprafaţa apei, care va divulga strategia adoptată de peşte: bulele care sparg oglinda apei sunt eliberate de somnul ce va reuşi astfel să recâştige câţiva metri din profunzimea unde se simte în siguranţă.

Daţi drumul la mustăţi
Iată, totuşi, o întrebare: unde avem şansa acestor întâlniri de gradul III? Evident că Dunărea cu delta sa ori un râu mare din vestul ţării vor fi destinaţiile preferate pentru o astfel de aventură. Eu – ca pescar sudist – am mers direct în Deltă, mai ales că un prieten pasionat de pescuitul ştiucii în gropanele de pe Sfântu Gheorghe şi-a trecut în portofoliu trofee de somn – între 10 şi 30 de kilograme - la jig, în fiecare weekend, începând cu luna aprilie. Fără a avea neapărat legătură cu prohibiţia din această perioadă, toţi peştii au fost eliberaţi cu mustăţile întregi. Aspectul insolit al acestei tehnici la jig este dictat de condiţiile în care se pescuieşte: adâncimi de 10 – 20 metri, curent puternic, structuri destul de ostile (praguri abrupte şi, de cele mai multe ori, tăioase, crengi, buturugi). După cum se va vedea, nu numai greutatea jigului va fi esenţială pentru a-l putea trimite şi menţine în abisurile turbulente, ci şi grosimea firului.
Iţele somnului
În primul rând, ţinând cont de cei aproape 20 de metri ai coloanei de apă, la care se adaugă o lansare de alţi 30 de metri, este vorba despre mult fir. Iar mult fir în curent înseamnă o „burtă”, uneori o şerpuire, care atenuează mult din semnalele venite spre lansetă de la jig. O asemenea distanţă între pescar şi nălucă înseamnă - în cazul unui fir monofilament - elasticitate mare, deci încă un factor de atenuare a semnalelor ce vin de la nălucă. Iată motivele pentru care nu vă recomand folosirea monofilamentului în astfel de situaţii. Firul multifilament contracarează aceste neajunsuri şi vine cu o serie întreagă de extra-avantaje de necontestat. Dintre acestea, cele mai importante mi se par rezistenţa la abraziune (margini de praguri, scoici şi dinţii peştelui) şi diametrul mic în raport cu rezistenţa la rupere.

Zbor deasupra unui cuib de somni
Aşa cum spuneam şi la început, grosimea firului este critică în curent, mai ales pe lungimi mari. Cu cât diametrul firului este mai mare, cu atât suprafaţa de frecare cu apa este mai mare, iar deriva rezultată va fi proporţională. Astfel, tendinţa jigului va fi de a rămâne între ape, datorită firului care joacă rolul unei paraşute. Scăderea diametrului firului, chiar cu riscul unei rezistenţe mai mici la rupere, vă va da şansa unui control mai eficient asupra jigului, acolo unde curentul pune probleme serioase, eliminate doar printr-o lestare suplimentară a jigului. Îngreunarea nălucii va determina, însă, o acţiune mai puţin atractivă, va solicita echipamentul şi pescarul în egală măsură. O altă metodă de a menţine controlul asupra nălucii, cu certitudinea că aceasta a ajuns în contact cu albia fluviului, este lansarea în amonte şi executarea jocului în timpul derivei jigului spre aval, având grijă ca pragul sau gropanul să fie situate undeva la jumătatea acestui traseu.

Călătorie în infinit
O altă întrebare pe care ţi-o pui când vezi hăul întunecos în care trebuie să pescuieşti este “Cum va şti somnul că năluca a ajuns în zona lui de vânătoare?”. Este, dacă vreţi, un pescuit într-o altă lume, un pescuit în care năluca poate fi asimilată unei sonde spaţiale care aterizează pe Marte. Bezna din gropanele Dunării, grotele, curenţii turbionari şi presiunea mare de aici compun destul de fidel tabloul acestei lumi în care mişună alienii cu mustăţi şi ochi mici. Fotografiile care însoţesc acest text stau mărturie că somnii reuşesc să se descurce de minune în aceste condiţii şi să prospere. Linia laterală şi mustăţile duc simţurile presiunii, ale vibraţiei, gustului şi mirosului la cote greu de bănuit pentru un om. Iată coordonatele pe care trebuie să le urmărească năluca, dacă vreţi să intre în gura acestui căpcăun.

Vibraţie cu senzaţie
Un jig de 30 de grame, cu un cârlig heavy wire, 6/0, şi un shad cu coadă vibratilă puternică, mi s-a părut cel mai versatil în pescuitul somnului. Culoarea nălucii suple nu cred că are prea multă importanţă, mai ales în condiţiile în care ochii mici ai somnului nu pun simţul văzului în prim-plan. Este firesc să fie aşa, dacă ne gândim la întunericul care pune stăpânire pe adâncimile tulburi, începând deja de la trei-patru metri. Totuşi, trebuie spus aici că albul-sidef, portocaliul şi verdele au fost culorile cu rezultate ceva mai bune. Vibraţia puternică a shad-ului este o altă caracteristică importantă a nălucii suple, coada mare şi bătaia sa amplă fiind repere importante în alegerea nălucii, pentru a se detaşa semnalul din „zgomotul” de fond şi pentru a ajunge eficient la linia laterală a peştelui. Deplasarea în sine a nălucii şi lovirea jigului de substratul tare sunt alte surse de vibraţie importante pentru somnul care pândeşte orice semn de la potenţialele victime din abis.

Cum te atinge somnul
Gustul şi mirosul cred că joacă la somn cel mai important rol din tot spinning-ul, aceşti stimuli devenind la fel de importanţi ca vibraţia. Cum nălucile suple se pretează cel mai bine transportului acestor stimuli suplimentari, nu pregetaţi să folosiţi aminoacizi, stimulenţi de hrănire şi arome încorporate în plastic sau aplicate în timpul pescuitului. Nu este vorba despre o „nădire” care atrage peştele de la distanţă, este mai degrabă o identificare pozitivă a nălucii atunci când somnul o atinge. Atingerea somnului este – cum altfel? – blândă, mai ales atunci când face acest lucru cu mustăţile. Pe aceste mustăţi peştele are receptori foarte sensibili pentru gust, olfacţie şi simţ tactil, care intră în acţiune înainte ca fălcile sale dure să pună în strânsoarea sutelor de dinţi mici şi ascuţiţi jigul şi năluca suplă.

În numele scrumbiei
Asemenea capturi apar şi vara, însă la suprafaţă, mai ales noaptea, când voblerele şi cicadele, purtate aproape de pelicula apei, ori rotativele au rezultate fulminante. Însă vara este alt comportament, mai greu de întâlnit, deoarece concurează mulţi factori, cum ar fi transparenţa şi nivelul apei, curentul şi prezenţa peştişorilor-pradă. Primăvara, pe lângă agresivitatea teritorială dată de reproducere, este incriminată şi apariţia scrumbiilor de Dunăre, o delicatesă care nu poate scăpa somnului, un răpitor oportunist. Shadul care îmbracă jigul va avea dimensiuni destul de mari (10 – 12 centimetri) şi va încerca în această conjunctură să imite o scrumbie rătăcită prin cotloanele... somnolente. Căutaţi anaforele, joncţiunile de canale, gropile adânci şi pragurile care ajung până la 20 de metri. Pescuitul somnului în aceste condiţii este legat de barcă, poziţionarea fiind greu de realizat de pe mal.
La margine de prag
Ţineţi cont că peştele masiv pe care l-aţi agăţat în cârlig are toate atuurile, dacă se menţine în preajma albiei, acolo unde cotloanele şi curentul îi vin în ajutor. Pescuiţi în aşa fel încât pragul sau marginea gropanului să nu fie interpuse pe direcţia peştelui, pentru a nu risca frecarea firului de crengi, scoici sau pietre. Drilul va fi şi el mult ajutat de mobilitatea dată de barcă, ce va trebui scoasă din ancoră în momentul în care aveţi la capătul firului un peşte corpolent. Iată motivul pentru care este bine să aveţi un partener de pescuit ce va trece la cârma bărcii, pentru a o menţine într-o derivă controlată în timpul luptei cu peştele. Gripul este unealta ideală pentru a scoate somnul din apă atunci când a ajuns lângă barcă, însă nu îl subestimaţi nicio clipă, pentru a nu pierde trofeul, lanseta şi – cel mai important – speranţa.


Unii “bătrâni” spun că somnii trebuie căutaţi “când e salcâmul în floare”. Alţii asociază perioada optimă pentru pescuitul somnului cu florile de tei sau, pur şi simplu, cu luna mai… În realitate, este vorba despre un comportament teritorial, despre o perioadă în care somnii masculi îşi păzesc cuiburile cu icre de oricine ar putea să le facă rău… Peşti, broaşte, larve sau orice alte vieţuitoare acvatice, chiar păsări, şerpi sau şobolani de apă. O atitudine asemănătoare cu cea a şalăilor masculi, dar cu câteva săptămâni mai târziu decât aceştia.
Anul acesta, mai mult decât oricând, am remarcat agresivitatea somnilor în perioada amintită mai sus. Am avut câteva partide absolut memorabile pe lacurile Snagov şi Căldăruşani, a căror populaţie piscicolă pare să fie într-o revenire spectaculoasă. Somnii atacau lingurile cu o “nervozitate” pe care nu am mai întâlnit-o decât la ştiucă. Atacurile surveneau de multe ori în suprafaţă, imediat ce lingura atingea apa.
S-a întâmplat, de mai multe ori, ca după un atac ratat să urmeze un altul, mai decis, pe parcursul aceluiaşi lanseu. Niciodată nu mi-am imaginat astfel de partide la somn, deşi am prins somni şi în anii trecuţi, în aceeaşi perioadă şi cu metode asemănătoare (anul trecut, însă, spinnerbait-ul a făcut legea, în dauna lingurilor). Anul acesta, însă, a fost unul cu totul special… Din păcate, însă, nu am reuşit să ne dăm seama datorită cărui fapt a fost aşa. S-au prins zeci de somni cu greutăţi între două şi douăzeci de kilograme.
În cartea Peştii şi pescuitul, apărută în 1916, F.R. Atila spune, în legătură cu localizarea somnului, că “spre acest scop ne vom pune câteva seri la pândă, mai cu seamă în acele seri liniştite, după zile călduroase, în cari el, dacă există, bălăceşte ca porcul… în caz că îl auzim bolborosind, sărind ca un bivol şi făcând valuri ca o luntre…”. În realitate, evident că nu am stat serile să urmărim atacurile somnilor, dar în timpul partidelor de pescuit am remarcat de multe ori somnii după salturile lor deloc graţioase sau după mişcările stufului la baza căruia ei îşi păzeau progeniturile.

Drilurile cu somni sunt, probabil, cele mai spectaculoase dintre toate drilurile cu specii de peşti răpitori din România. Loviturile puternice date cu coada firului, evadările, în timpul cărora orice mică ezitare sau lipsă de reacţie a pescarului se poate termina brusc pentru linie sau, mai rău, pentru lansetă (numai în acest an ştiu trei astfel de cazuri... tragice pentru lansete), sunt ingrediente care nu lipsesc din lupta cu un exemplar mai “îmbrăcat”din această specie. Dar cine descrie cel mai bine acest drill, dacă nu maestrul Marin Moraru în Operaţiunea monstrul? “Când aţi venit voi, treaba era deja terminată. Secretul victoriei e să fii niţel supărat… nu mult, aşa puţin, cât să zici…"Ei, lasă !". Vâslesc, m-apropii de locul acela în care pândea monstrul, îl simt, e acolo… armez, firul vâjâie…pleosc!…controlez, simt, văd cum lingura se scufundă încet spre el şi el se mişcă încet, conştient de forţa lui. Recuperez încet… încet… încet…calm, calm ştii….calm… şi... de-odată...el brusc atacă, cu o vâltoare uriaşă, coada lui pleoscăie, aruncând apa la mari înălţimi… se repede direct ca o stafie neagră în străfunduri… îl ţin…nu, nu-mi vei scăpa, eşti al meu, al meu, te-am prins, mulineta cârâie… câr la stânga, câr la dreapta… nu, nu acolo, nu unde vrei tu, nu în stuf , muşchii vibrează, îl simt, îl simt în braţe… se repede sub barcă…desfac, cum îi zice…n-are importanţă… Mi-a scăpat? Nu-l mai simt!..E acolo... Eşti al meu, nimeni, nimic, niciodată… Gafa! Scurt, cu un singur gest, e în barcă! Ne privim! E al meu! Am prins monstrul! Asta-i tot… De fapt, e simplu, în fond nu-i nici o scofală!”. Cu o singură deosebire: gafa este înlocuită de un grip ecologic, pentru ca somnii să poată fi eliberaţi fără alte răni suplimentare, pentru a ne putea bucura de astfel de momente şi în anii care urmează.
Petre German