Experienta de neuitat

Nu am sa uit cu siguranta foarte curand experienta prin care am trecut cu ocazia Campionatului Mondial de Bass pe natiuni 2008 ... o partida de bass in compania echipei nationale a Spaniei. Dat fiind ca mi e mi s-a parut extrema am vrut sa o impartasesc cu voi. Posibilitatea de a participa, din postura de reporter de presa, la un antrenament al echipei nationale a Spaniei, chiar din barca lor, m-a luat oarecum prin surprindere. Nu mai participasem la o partida de bass in adevaratul sens al cuvantului niciodata. Asa ca am zis ca nu am nimic de pierdut, ba din contra numai de castigat. In dimineata antrenamentului oficial, dat fiind ca in barca uneia din echipele Spaniei era un loc disponibil, am decis sa particip.

Un antrenament de 7 ore pe zona de concurs in care echipele urmau sa ia un prim contact cu Lago di Garda, pescuitul pe lac pentru loturile nationale participante  fiind inchis din septembrie.
Un prim soc si cu siguranta cel mai important a fost faptul ca urma sa se pescuiasca din barci speciale de bass, cu platforme si scaune pentru cei 2 pescari. O barca Ranger 40 dotata cu un motor de 150 de cai putere !!! ma astepta sa ma duca dincolo de limitele acceptate de mine pana azi. Stiti ce inseamna 50 mile pe ora, atat cat a inregistrat vitezometrul barcii ... inseamna o viteza de aproape 90 km/h pe apa, o apa in anumite momente foarte valurita. Inseamna niste senzatii pe care cu greu le poti descrie. ADRENALINA !!! In prima faza am avut o senzatie de plutire, dar cu o spaima normala pentru o prima iesire intr-o astfel de barca, pana cand am lovit un prim val, pe care l-am simtit pana in adancul inimii. Parca ne lovisem de un iceberg. Apoi a inceput teama ... teama de a nu ne rasturna pentru ca valurile erau foarte mari pe laterala stanga a lacului. Am trecut destul de greu de socul unei astfel de viteze si numai atunci cand ne-am oprit la prima zona marcata pe GPS (probabil din partide de pescuit anterioare) pe care spaniolii voiau sa o exploreze.

Prima impresie legata de echipa Spaniei a fost ca nu difera in mare de ce avem acasa. Doi baieti de treaba, care se invarteau in jurul a 40 de ani, cu echipament care nici pe departe nu sarea in ochi. Lansete aflate undeva in clasa middle-high si mulinete asemanatoare. La capitolul naluci, desi toate compartimentele gemeau de softuri, voblere sau lesturi de plumb sau tungsten, nu au folosit mai mult de 10-15. In principiu au ales sa mearga pe doua culori si anume un greenpumpkin-verde sau un roz transparent; in principiu plastice moi, dar si 2-3 crankbaituri si un spinnerbait.
Partida a fost un reusita raportat la cat s-a prins, cel putin din auzite. Rezultatele sunt ... 3 bassi adusi la barca (doi prinsi la un senko verde cu glitter negru si unul la vobler), unul scapat (spinnerbait) si un clean prins la acelasi vobler. Baietii erau extrem de tehnici – am vazut lansari pe sub pontoane, printre pietre, in vegetatia submersa, pe langa barci. Ca tehnici au mers foarte mult pe skipping (lansari sub pontoane sau sub copaci aplecati peste apa), pitching (lansare din mana pe distante mici 4-6 m), dar si pe recuperari rectilinii sau cu jerkuri mici. Am vazut precizii milimetrice in lansare.
Am strabatul intreaga zona de concurs, una extrem de mare cu treceri bruste de relief, de la stanci la zone cu vegetatie asemanatoare stufului. La ora 15:00 am revenit in zona dedicata deschiderii oficiale, deschidere de la care in curand veti afla vesti.

Nu imi ramane decat un gust foarte placut in urma experientei traite si sper ca se va repeta, mai ales ca la concursul care deja se desfasoara voi participa si din postura de arbitru.

In incheiere, desi nu cred ca vor citi vreodata, le multumesc prietenilor spanioli ca m-au purtat prin “cilisele” pescuitului la bass.

Gracias amigos!