Noaptea în care vin tarponii

Născut în coloniile franceze din Africa, mai exact Congo, Alban este acum ghid de pescuit profesionist. După un curs de şase luni, el a obţinut diploma de ghid (monitor) din partea Comisiei naţionale franceze de monitori de pescuit din Ahun (Franţa) şi a debutat în această profesie în Gabon. După un stagiu de doi ani pe apele familiare africane, Alban a ajuns în Laponia, Suedia, unde coordonează pescuitul sportiv în cadrul complexului ProNatur, păstorind cu mare atenţie ştiucile de peste un metru lungime de aici. Eu şi uriaşii argintii

Aţi avut şansa să contemplaţi, de pe falezele înalte, dansul bancurilor de alevini în lagună? Aţi remarcat acei peşti minusculi de forma unor ace argintii care dansează haotic şi fără înţeles?

Ploile care unesc oceanul cu cerul
Ei bine, nu este mult timp de când am fost martor la toate acestea, pe o plajă învecinată cu munţi ce duc cu ei memoria pădurii ecuatoriale, izvorâtă din protoistorie, o dată cu fluviul Congo, urmărindu-i şerpuirea printre povârnişuri, pentru a coborî spre Oceanul Atlantic. Peştii din acele ape nu sunt minusculi alevini, ci peşti de dimensiuni respectabile, care dansează însă în aceeaşi manieră imprevizibilă, halucinantă. Sunt peşti ce măsoară peste doi metri şi sunt acoperiţi cu solzi mai mari decât palma unui om.

Suntem la sfârşitul sezonului uscat. Norii umflaţi de apă, apăruţi de la sud, îşi continuă ruta spre nord, încărcându-se de energii misterioase, ajungând la arborii pădurii şi dincolo de ei, pentru a-şi vărsa preaplinul de apă, alimentând seva ierburilor pârjolite de soare. Norii îşi continuă apoi periplul şi se apropie de lagună. Începe furtuna, fulgerele urmate de tunete, ca un sunet continuu de tobă, deşiră aerul, trăgând după ele ploaia ce mătură apa lagunei în şiroaie gonite de vânt. Rafalele agită apa de culoarea cafelei şi formează la suprafaţă o spumă albă. Este octombrie, debutul sezonului ploios.
Africa cea de taină
Cu o violenţă ieşită din comun, ploaia pliciuie mangrovele şi le spală taninul care dă culoarea apei din lagună. Este un nou ciclu care demarează o nouă viaţă. Este sezonul în care păsările îşi caută adăpost pentru cuibul lor, iar peştii Tilapia iau în stăpânire zonele inundate. Crocodilii ies din jungla mangrovelor şi elefanţii se împrăştie prin holdele înalte de papiruşi, pentru a traversa mlaştinile în căutarea arborilor fructiferi. Noaptea este a ţestoaselor care iau cu asalt plajele doar câteva ore pentru a-şi depune ouăle în cuiburi efemere de nisip. În acelaşi timp, însă, aceasta este vremea tarponilor, vremea uriaşilor argintii apăruţi din neantul albastru al Atlanticului. Pentru a ajunge la ei am nevoie de o barcă pe care o voi găsi la malul oceanului, la douăzeci de minute de casă. Am făcut acest drum de sute de ori, dar în prima zi a venirii tarponilor încă veghez laguna în aşteptare, încă îi pândesc nesigur. Clipa aceasta în care vin tarponii este mereu altfel şi îţi dă şansa să o descoperi în fiecare an ca pe ceva nou, ieşit din rutină.

Verde, totul este verde, un verde care mă inundă şi pe mine cu toate nuanţele sale posibile, pe un fundal inundat de tentele sângerii şi violete ale astrului vieţii. Apoi sunt mangrovele, pe care se caţără scoici albe şi, în fundal, iarba crudă a savanei interminabile. Singurul numitor comun în toată această privelişte este pădurea, acompaniată de apele în care trăiesc crapii roşii. Aceşti peşti puternici, de un roşu închis, au dinţi albi precum abanosul şi fac să pălească de invidie chiar şi cele mai impozante fălci de câine. Sunt acolo, aşteptând în labirintul smârcurilor.
Paznicii paradisului
Zăresc în depărtare o siluetă întinsă pe un banc de nisip. Să fie un om sau un crocodil? La apropierea bărcii îl văd cum pleacă grăbit. Este un crocodil şi nu este indicat să îl deranjezi. Valurile mătură acest mic fragment de plajă populat cu sute de crabi. Brusc, un escadron întreg de păsări decolează cu o sincronizare perfectă, etalând manevre minunate la rasul apei. Aş fi putut să rămân acolo aşa, admirându-le ore întregi, dacă nu ar fi fost chemarea uriaşilor argintii. Chiar înainte să ajung în micul golf, într-un pâlc de copaci plantaţi aici de om, probabil, acum câteva secole, reuşesc să zăresc micile maimuţe cu coadă argintie. Se lasă agăţate de capătul crengilor, nu departe de o zonă stâncoasă de unde se apropie furişat un leopard. Toată această imagine îmi aduce aminte de faptul că nu suntem noi, oamenii, primii paznici ai acestui paradis.

Trag barca pe nisip în apropierea micului golf şi plec într-o scurtă promenadă pe plaja pustie, unde singurii vizitatori sunt animalele. În curând, prin proaspetele străluciri ale soarelui tropical, o cireadă de bivoli şterge deopotrivă urmele mele de paşi, întipărite în nisip, cât şi urmele hoardelor de crabi care traversează necontenit întinderile de nisip. Mă amuz căutând urmele elefanţilor cărora, asemenea hipopotamilor, le place să vină pe plajă pentru a se juca în valuri.
Tarponii de argint
Nisipul cântă sub greutatea paşilor mei. În lucirile difuze ale acestei lumini care parcă refuză să-şi diminueze intensitatea, observ cu amărăciune gunoaiele aduse de fluviul Congo sau de Cuanza, purtate de curentul Benguela de-a lungul coastei şi depuse pe plaje. Valurile mângâie nisipul, lăsând în urmă interminabilele hoarde fantomatice ale crabilor care patrulează în căutarea hranei. Soarele se apropie, în sfârşit, de apus şi papagalii gri revin la cuiburi într-un cor strident, cu sonorităţi ciudate, ce acoperă zgomotul oceanului. Furtunile îndepărtate părăsesc mereu oceanul, pentru a modela râul, sculptând aici o breşă în mal, acolo un banc de nisip… Şi totul sub ochii tăi. Oceanul este puternic şi tot ce nu-i rezistă valurilor este târât în larg. Cârduri de stavrizi şi sardine încearcă, bineînţeles fără succes, să facă faţă curentului pentru a se adăposti în pragurile şi şenalele adânci, singura scăpare în faţa scăderii apelor în plin reflux. Astăzi, la îngemănarea lagunei cu oceanul, curentul a format un banc de nisip care a făcut captivi mii de peştişori, care vor rămâne la cheremul capriciilor naturii. Tarponii, vânători iscusiţi şi calculaţi, ştiu acest lucru. Primul semn care le trădează prezenţa este apariţia unei dorsale ascunse pe jumătate în spuma valurilor. Brusc, suprafaţa apei fierbe. Sunt aici, chiar la picioarele mele! Sunt înconjurat de tarponi.

Valuri şi noapte
În şenalul vecin tarponii încercuiesc un cârd de peşti şi fac acest lucru dansând acrobatic în mijlocul valurilor. Se reped cu violenţă în cârdul de peşti-pradă şi în jurul lor stavrizii sar disperaţi, căutând scăparea spre exterior, pentru a se pune la adăpost de atacuri în profunzimi. În încercarea de a scăpa de gâtlejurile acestor redutabili prădători, stavrizii, lipsiţi de orice şansă, eşuează pe plajă.
Acum tarponii au părăsit valurile şi - ca într-un balet lasciv - aceştia înoată leneş, îndepărtându-se spre largul oceanului. Cu barca legănată de valuri, rămân clipe întregi urmărindu-i cum dispar în obscuritatea apelor. Ochiul lor mare şi negru mă ţintuieşte cu o privire îngheţată, în timp ce profită de fiecare val pentru a se îndepărta de ţărm. În sufletul meu, tarponii sunt încă acolo, ca un ecou argintiu.
Cum pot aceşti uriaşi să observe silueta acestor peşti minusculi în comparaţie cu ei? Care este imaginea atacului? Cerul era întunecat de nori, iar obscuritatea era omniprezentă în apă. Probabil, simt panica acestor mici săgeţi argintii sau poate îi dă de gol vibraţia înotului… Cum reuşesc să-i găsească în nemărginirea acestor ape? Ascult liniştea serii. Am rămas în barcă, în bătaia valurilor şi a vântului. Mai târziu, pe drumul de întoarcere, luna îmi va lumina paşii sub un cer care nu şi-a pierdut nici o clipă acea energie misterioasă a venirii tarponilor la ţărm. Numai că acum, noaptea, după ce furtuna a trecut, totul a devenit mai lent.
Eram fericit să fiu acolo şi nu în altă parte. În drum spre casă, elicea lăsase în apa încărcată de plancton o dâră albă, fosforescentă. Aveam impresia că sunt o cometă călătorind prin noapte, călăuză fiindu-mi pădurea. Chiar şi în beznă, pădurea ecuatorială era un reper, mă ajuta să mă orientez. Cred că era mai mult o senzaţie extrasenzorială, ceva magic, o imagine care are darul de a-ţi reveni în vise, mereu şi mereu.