Aşteptarea noastră ia sfârşit de îndată ce primăvara se mută la noi cu căţel şi purcel. Nimic nu ne mai opreşte atunci să dăm iama pe baltă, pentru a smulge sezonului trofee după trofee. Ne-ar bucura şi mai tare dezgheţul, dacă nu ar fi sâcâitoarea durere de cap care nu ne dă pace de câteva zile. Să ţină oare de noi sau de anotimpul care bate la uşă? Vine-vine primăvara
Dacă ar veni singură sau numai cu bucuriile ei ar fi o treabă grozavă. Numai că anotimpul cu pricina lasă urme adânci, tulburând vieţuitoarele, de la cea mai naivă râmă la cea mai inteligentă maimuţă. Aşadar, nu-i de mirare că o simţim şi noi.
N-am auzit pe nimeni să aibă capul plesnit de migrene la venirea verii, aşa cum nici astenia de toamnă nu e cine ştie ce vedetă. Cu ce o fi mai deosebită sosirea primăverii decât a verii ori a toamnei, de exemplu? În primul rând, e dintr-o dată mai cald acum decât astă-iarnă. Apoi, cu siguranţă e mai mult ... soare. Şi, colac peste pupăză, avem în spate luni întregi de zăcut la gura sobei.
Fiindcă ştie că va trage greu în timpul iernii, organismul se pregăteşte pe măsură. De prin toamnă, face rezerve, îngroaşă stratul de grăsime pentru gerul Bobotezii. Doar că, odată pericolul depăşit, pe măsură ce afară se face din ce în ce mai cald, proviziile şi măsurile iniţiale de protecţie devin o povară pentru corpul nostru. De unde până acum s-a chinuit să pună deoparte, de aici încolo va face eforturi susţinute să arunce resturile din cămară. Întregul organism e pus la muncă şi, dacă nu ar fi lâncezit toată iarna, ar face faţă cu brio.
Dacă nu am dormit în peşteră sau în zăpadă, aş zice că ne-a fost cald şi iarna. De unde ştie atunci organismul că s-a făcut primăvară şi nu că, pur şi simplu, am dat centrala mai tare? Ştie, pentru că e luminat la cap. La propriu! Cantitatea sporită de lumină nu izbeşte retina degeaba, ci anunţă creierul că ar fi timpul să iasă din amorţeală. Ceea ce împricinatul şi face, începând să sintetizeze din ce în ce mai mulţi hormoni.
Nu e vorbă în vânt că primăvara avem creier cât găina din curte. Nu de alta, dar abia acum începe şi dumneaei să ouă. Nu ştiu dacă metoda se mai foloseşte şi astăzi, dar odinioară găinile erau mame- eroine: prin simpla modificare a ritmului lumină-întuneric se puteau obţine patru ouă pe zi, în loc de unul singur. Ce vă tot povestesc eu despre orătăniile din curte? Cu excepţia salmonidelor, cam toţi peştii încep reproducerea acum. Desigur, temperatura are, în cazul lor, o foarte mare importanţă. Dar în anii cu ierni aspre, cu gheaţă persistentă până, hăt, spre aprilie, ştiucile încep nestingherite partidele de amor, fără ca gradele să se fi înmulţit sub gheaţă. La fel se întâmplă, de altfel, şi cu animale mult mai evoluate. Cu care avem în comun aceeaşi bucăţică de creier, nu mai mare ca unghia, numită hipofiză. Şi aceeaşi dragoste nedeclarată pentru Soare şi lumina lui.

Istoviri de sezon
Căldura şi lumina care ne inundă au efecte puternice asupra organismului nostru, deşi nu ne dăm întru-totul seama. Trebuie doar să înţelegem că - indirect, e drept - din cauza primăverii care se anunţă ne arde buza după o roşie zemoasă, în timp ce slănina de acum o lună ne lasă total nepăsători. Cea mai bună friptură capătă acum miros de spanac ori de urzici şi de abia aşteptăm să ne umplem gura cu fructe proaspete, altminteri nelipsite din supermarket-uri peste iarnă. Că primăvara loveşte bine de tot la maţe, o ştiu cel mai bine bolnavii cu ulcer, a căror suferinţă, calmată peste iarnă, reapare cu precizie de ceasornic la schimbarea anotimpului.
Creierul e cel care dă comanda de trezire. Ne împinge afară din casă şi ne stârneşte pofta de plimbare. Ne apucă dorul de ducă, de întâlniri cu amicii, semn că depresia de ianuarie a fost îngropată cu o rază de soare. Ne apucă mai mult ca sigur şi alte doruri – e deja dovedit că hormonii eliberaţi de creier sub influenţa luminii cresc cantitatea de hormoni sexuali.
Numai că eforturile respective costă. Ca să pui la treabă o maşinărie atât de complicată precum organismul uman îţi trebuie ceva mai mult decât energie. Nu e suficient să topeşti osânza de sub piele ca să produci toate substanţele care ne sunt absolut necesare primăvara. Or, într-o baniţă de fasole uscată, un toc de friptane grase de porc şi un sac de cartofi prăjiţi nu vom găsi niciodată vitaminele necesare. Drept urmare, creierul, şi aşa tulburat de atâta lumină, suferă. Suntem obosiţi, oricât am dormi, ne dor toţi muşchii şi ne crapă capul de durere la cel mai mic efort intelectual. Nu am răcit la schi cât a fost iarna de lungă, dar o vom face foarte uşor acum, fie şi stând numai în casă. Vrem, nu vrem, astenia pune gheara pe noi. Asta dacă nu am tratat-o de la bun început cu o binemeritată consideraţie.

Pregătiri pentru anotimpul schimbării
Ştim în fiecare iarnă, an după an, că ne aşteaptă o primăvară, dar nu facem nimic să o întâmpinăm aşa cum trebuie. Ne dăm bine seama că suferim pe de-a-ntregul, dar luăm doar pastile pentru cap sau pentru stomac, pentru că doar respectivele organe ne supără, în loc să ne pregătim temeinic, din cap până în picioare.
De acord, nu cred să fie cineva care să nu se bucure că a venit primăvara. Dar asta nu înseamnă că şuba, căciula şi alte bune obiceiuri căpătate peste iarnă trebuie aruncate dintr-o dată. E foarte frumos afară spre sfârşitul iernii, mai ales când priveşti natura de după un geam gros. De obicei lăsăm deoparte orice precauţie şi, uitând de lunile în care am schimbat doar aerul de casă cu aerul de maşină, apoi aerul de maşină cu aerul de birou, ieşim neprotejaţi să întâmpinăm primăvara. Nu-i de mirare că cele mai sâcâitoare răceli nu te izbesc în pragul iernii, ci de îndată ce noul anotimp bate la uşă. Ba chiar s-ar putea ca afară să fie cald şi soare. E însă suficient să adie puţin briza pentru ca bluza cu care ne temeam că vom muri de cald să devină absolut insuficientă.
Călirea nu-i o tactică bună doar pentru a-ntări oţelul. Să ieşi periodic din casă în toiul iernii, pentru a da piept cu frigul, e nu neapărat dovadă de curaj, ci de înţelepciune. Cu cât mai des ne punem organismul faţă în faţă cu duşmanul, cu atât mai pregătit va fi el să întâmpine schimbarea. Ce rezistă mai bine? O cetate cu oşteni ghiftuiţi, care n-au mai exersat trasul cu puşca de ani întregi, sau una în care trupele fac zi de zi exerciţii de luptă? Bine, asta nu înseamnă că fiecare pescuit la copcă trebuie să se lase cu o baie – s-ar putea să nu mai avem nicio cetate de apărat.
Apoi, nici să stai numai în fotoliu de la Crăciun la Paşte nu e chiar cea mai bună socoteală. Şi aşa ieşirile la pescuit sunt destul de epuizante, fie martie, fie august! Să pui dintr-o dată muşchii la treabă după ce s-au îmbuibat toată iarna, se va lăsa mai mult ca sigur cu dureri crunte. Ce ne-ar fi costat câte un mic exerciţiu zilnic, chiar şi în casă făcut, în timp ce afară crăpau liniştite pietrele de ger?! Nici acum nu e timpul pierdut: când ne planificăm partidele de pescuit în avans, avem cel puţin o săptămână în care, timp de numai cincisprezece minute pe zi, putem să povestim musculaturii noastre despre greul ce-o aşteaptă. Unde mai pui că nu numai scoica spălată cu pastă de dinţi e mai tare, ci – fapt la fel de ştiinţific dovedit – şi imunitatea, după eforturi fizice susţinute.

Pescuitul şi nudismul
Multor pescari le place primăvara pentru că acum se pot expune din nou la soare. Culmea, la început de an o păţesc cel mai rău persoanele cu ten ceva mai închis. De obicei, pescarii cu pielea ca laptele ştiu prea bine ce belele pot căpăta de la soare, aşa că îşi păzesc pielea cu mai multă atenţie.
Dar, dacă vara la mare capeţi o culoare frumoasă, de ce să nu te scalzi în soare, direct la bustul gol, şi primăvara? Să moară de necaz colegii de birou cât de frumos te-ai bronzat tu pe baltă! Ce-i drept, tot la frumoasa culoare de vară ajungi, dar după muuulte straturi de piele jupuite. Oricât te-ai fi bronzat de mult astă-vară, după luni bune de zăcut sub bluze, vestuţe, paltoane, pielea e la fel de obişnuită cu soarele ca broasca cu focul. E crimă curată pentru biata noastră pielicică să o aruncăm nepregătită în faţa unui soare prea iubăreţ din fire. Ca medic, eu unul sunt total împotriva iernilor petrecute la solar. Chiar presupunând că aparatele de la noi nu sunt ciurucuri, excesul de ultraviolete e inevitabil, şi să-ţi pui singur cancerul pe piele mi se pare cam mult. Nu ne rămâne decât să ne expunem treptat şi să încercăm să nu luăm chiar tot soarele acasă, de la prima ieşire.
De principiu, mâinile şi faţa au fost expuse permanent în perioada iernii. Prin urmare, pielea de aici, altminteri mult mai fină decât în restul organismului, ar trebui să fie ceva mai bine pregătită să întâmpine primăvara. Aşa şi este. Cu o excepţie, din păcate notabilă: buzele. Pare ciudat, dar, deşi nu se colorează vizibil, buzele primesc partea lor de „bronz”. Una la mână, sunt foarte expuse şi nicio şapcă nu are cozorocul atât de lung, încât să le păzească de soare. Care pe baltă nu e numai unul, ci tot atâţia câte valuri are lacul! Apoi, pielea buzelor este foarte subţire şi lipsită de grăsimea care ne acoperă restul tegumentelor. Cea mai mică adiere o usucă zdravăn, transformând-o în şmirghel. Motiv pentru care n-ar trebui să ne fie jenă să ne ungem generos botul cu o cremă specială.

Am văzut că poftele ni se schimbă odată cu anotimpul. E un semn că avem nevoie de alimente mai puţin consistente, dar care, în schimbul energiei pierdute, ne aduc un plus de minerale şi de vitamine. Nu e doar o simplă coincidenţă că postul Paştelui e “bătut” în călindare primăvara. Fără a ne înfometa, odată cu schimbarea de anotimpuri e vremea să îi punem pe tavă organismului toate alimentele care îi fac lui viaţa mai uşoară şi nouă primăvara mai frumoasă. Dar despre toate acestea într-un episod viitor.