Sperietoarea de ştiuci

Când mergi la pescuit de ştiucă e câteodată nevoie să te autosugestionezi cu câteva lucruri care să te susţină să insişti cu mai multă încredere în momentele neconcludente, inerente acestui fel de pescuit. Aşa că, mai întotdeauna, ne vom agăţa fie de solunara favorabilă, fie de anotimp, fie de lumină, fie de condiţiile meteo, fie - în special - de calitatea apei.
Apă bună pentru linguri

Ca să nu mai vorbim de o combinaţie a factorilor enumeraţi, mai ales că unii dintre noi chiar devin sensibili la premoniţii, la vise şi, de ce să n-o recunoaştem, chiar la unele superstiţii. Mai în glumă, mai în serios, aceste superstiţii par să joace şi ele un oarecare rol în psihologia pescarului, amănunt ce nu face decât să sublinieze, o dată mai mult, cât de nesigură şi impredictibilă poate fi orice partidă de pescuit.

Apa cu dinţi
Dar pentru că transparenţa apei pare să fie considerată de majoritatea pescarilor un factor esenţial la pescuitul cu năluci, vom insista ceva mai mult asupra acestei probleme. De atâtea ori am auzit pescari spunând „Uite ce apă excelentă pentru ştiucă şi tot nu se prinde”. Ca să fiu sincer, şi eu căutam să mă justific în faţa partenerilor de pescuit, spunându-le că locul pe care l-am ales şi calitatea apei sunt excelente şi, dacă totuşi ştiuca nu ia în considerare asta, e ceva ciudat…de neînţeles.
Măcar teoretic, o apă limpede ar trebui să fie ideală pentru pescuitul la ştiucă. Datorită transparenţei, năluca poate fi văzută de la distanţă, iar şansele de a prinde ceva ar trebui să fie mai mari. De multe ori aşa se şi întâmplă, dar apar şi destule alte situaţii care nu confirmă teoria, deşi ea pare atât de evidentă. Pe lângă avantaje, o apă limpede poate prezenta inconveniente, atât pentru pescar, cât şi pentru ştiucă. Consideraţiile ce vor urma se bazează numai pe experienţa mea din Delta Dunării şi e posibil ca unele dintre ele să nu poată fi extrapolate şi la alte zone.
Astfel, într-o apă prea limpede ştiuca este mai ezitantă, chiar mai sperioasă, va prefera să nu-şi părăsească cu prea mare uşurinţă adăpostul din vegetaţie, pentru a se demasca în urmărirea îndelungată a nălucii. La pescuitul din barcă, această situaţie poate genera probleme. În ape foarte limpezi, pescuitul de dimineaţă devreme sau cel de seară pot da rezultate mai bune. Oricum, la ape limpezi, în orice situaţii, atunci când folosim barca la ştiucă trebuie să evităm manevrele prea bruşte şi zgomotul. Unii pescari observă că, deseori, ştiuca e foarte îndrăzneaţă şi că, în ciuda zgomotului sau a manevrării neatente a ambarcaţiunii, atacă, uneori chiar în apropierea bărcii. Acestea sunt situaţii mai deosebite, dar ar trebui să ne şi întrebăm “Oare câte alte ştiuci am speriat sau alungat prin comportamentul nostru neadecvat?!”.

Pescuit tiptil
Îmi amintesc cum, într-o toamnă nu prea bună pentru ştiucă, pescuiam singur în barcă, pe un lac mai mic din apropierea satului Mila 23.
Apa era foarte limpede, m-am retras lângă mal, la apă mică şi am început să lansez. La început nu prindeam, eram dezamăgit, asemenea turiştilor pescari din celelalte două ambarcaţiuni de pe lac. Numai că eu, în loc să tot schimb locul bărcii şi să fac zgomot, cum făceau ei pe un lac aşa mic, am rămas cu barca aproape în acelaşi loc pentru că, în urma unor lansări mai lungi, mi s-a părut că am văzut uşoare valuri de urmărire la o oarecare distanţă în spatele nălucii. Acest amănunt m-a motivat, mi-a dat sentimentul că nu lansez în cadă. Aşa că, metodic şi cu răbdare, am continuat cu lansări lungi şi cu un joc mai energic al nălucii. Imediat după căderea în apă am prins câte ceva, nu ştiuci mari, dar am continuat să prind deşi nu deplasasem barca decât foarte precaut, cu câţiva metri, şi asta după zeci şi zeci de aruncări.

Cei din bărcile în continuă cercetare, care mai făceau şi zgomote izbind cu ramele în barcă, mereu nervoşi, nu cred să fi prins mai mult de două mârliţe.
Nu erau chiar ştiucari nepreveniţi, doar că nu ţinuseră cont că la o apă aşa limpede deplasările lor nerăbdătoare, într-un lac mic, vor speria peştele. Nu cred că eu am nimerit chiar pe locul unde “erau ştiucile la şedinţă”, deoarece, la un moment dat, mă aşezasem chiar acolo de unde au plecat ei, totuşi mica diferenţă era că eu fusesem ceva mai atent la amănunte care lor li se păreau nesemnificative. În permanenţă urmăream ce se întâmplă în preajma nălucii, cu o vigilenţă aparte în primele momente după căderea blinkerului în apă, pentru că, psihologic vorbind, e cu totul altceva să pescuieşti într-un loc unde ştii sigur că este ştiucă, faţă de a strecura apa cam fără speranţă.
La apă limpede, vântul, chiar puternic fiind, poate juca un rol salvator. Ştiuca iese la atac cu mai multă îndrăzneală, deoarece toate plantele sunt mişcate de valuri, iar peştişorii se pare că nu mai pot distinge cu aceeaşi uşurinţă dacă iese ştiuca la atac sau doar se clatină vegetaţia. Răpitorul se pare că ştie că e un moment favorabil şi profită de asta, nemaifiind obligat la atâta prudenţă.

Blinker fără reguli
Din cauza valurilor, însă, e mai greu pentru pescar, dar nu chiar imposibil, să sesizeze când ştiuca urmăreşte lingura. A vedea momentul când ştiuca se pregăteşte de atac poate avea un rol hotărâtor în ceea ce priveşte rata capturărilor. Totuşi, nu trebuie exagerată importanţa apelor foarte limpezi. Uneori, în Deltă, acest lucru poate însemna apă moartă, neproductivă la pescuit, o apă cu puţine microorganisme, care nu favorizează prezenţa puietului de peşte ce constituie, de fapt, hrana predilectă a ştiucii. Un ochi experimentat poate face deosebirea dintre o apă limpede moartă şi una favorabilă peştilor.
Să nu se uite însă că, de multe ori, ape mai puţin limpezi dau un randament mai mare la pescuitul de ştiucă, aşa că nu nesocotiţi aceste ape, care pot fi bogate în hrană pentru peştişori şi, astfel, deosebit de atractive pentru ştiucă. Folosiţi năluci cu suprafaţă mai mare, care au o lucire interesantă în aceste ape. Impresia mea a fost că mai mereu, contrar aparenţelor, la ape mai tulburi, lingurile galbene sau bicolore sunt mai bine detectate de ştiucă decât cele albe. Ca o simplă sugestie: la ape mai puţin limpezi e bine ca năluca să fie mereu agitată spre suprafaţă unde, datorită luminii, are o strălucire mai mare, iar apoi trebuie lăsată să cadă, atrăgând astfel mai bine ştiuca. Prin jocul mai energic al lingurii, vizibilitatea e accentuată şi şansele de a atrage atenţia ştiucii sunt mai mari.
Nu uitaţi, însă, acest lucru pe care mi-l repet mereu când merg la ştiucă, asta pentru a mă încuraja şi a nu dezarma cu prea mare uşurinţă: ştiuca poate să fie cu totul imprevizibilă, aşa că insistaţi în aproape orice condiţii.